Preşedintele CJ Timiş solicită Guvernului plafonarea preţului măştilor. „Boala a creat premisele perfecte pentru speculă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Abraham Tiberiu
FOTO Facebook/Abraham Tiberiu

În unele farmacii din Timişoara, măştile sanitare s-au vândut şi cu preţuri de cinci şi şapte lei. Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş, solicită plafonarea preţurilor la valoarea din decembrie 2019.

Începând din 22 aprilie, timişorenii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie şi mănuşi în magazine, spaţii închise în care se desfăşoară relaţii cu publicul sau mijloace de transport în comun. 
 

Nerespectarea hotărârii Consiliului Local pentru Situaţii de Urgenţă se sancţionează conform Legii 61/199 I, cu amendă cuprinsă între 500 şi1.500 de lei, plătibilă la jumătatea cuantumului minim, în condiţiile legii. 

Timişorenii ar dori ca autorităţiile să vegheze ca bişniţarii să nu dubleze/tripleze preţurile la măştile sanitare, lucru care a şi început deja. În unele farmacii din Timişoara, măştile sanitare s-au vândut şi cu preţuri de cinci şi şapte lei.

Primul care a reacţionat a fost Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş, care solicită Guvernului plafonarea preţului măştilor la valoarea din decembrie 2019.

“Măştile de protecţie au devenit marfă de lux. Au preţuri pe care nimeni nu credea că le vom vedea vreodată. Din păcate, boala a creat premisele perfecte pentru speculă şi a activat setea de profit a unor producători sau comercianţi. Panica şi haosul legislativ au permis apariţia unor adaosuri fantasmagorice.


Solicit public Guvernului plafonarea preţului măştilor la valoarea din decembrie 2019! Această măsură trebuie luată cât încă există starea de urgenţă şi avem în continuare cadrul legal pentru acest lucru”, a transmis Călin Dobra.

Dobra

După ce măştile au devenit obligatorii şi în Timişoara, Dobra se aşteaptă ca preţurile la măşti să crească din nou. 

“Obligativitatea purtării echipamentelor de protecţie va rămâne în vigoare şi după 15 mai, iar în aceste condiţii este absolut necesar să asigurăm oamenilor acces neîngrădit la un produs pe care statul ne obligă să îl cumpărăm. Cetăţenii trebuie să cumpere măşti la preţul lor real şi nu la cel stabilit de bişniţarii apăruţi în pandemie”, a mai scris Călin Dobra, pe pagina sa de Facebook.

Măşti

Zilele de 22, 23 şi 24 aprilie 2020 se vor constitui în “perioadă de graţie”, în care nu se vor aplica amenzi, cetăţenii care nu respectă hotărârea fiind doar atenţionaţi verbal de forţele de ordine că această hotărâre exista şi, începând din 25 aprilie 2020, pentru nerespectarea ei se vor aplica amenzi.

“Purtarea măştilor şi mănuşilor nu este obligatorie în spaţiile deschise şi nici în cele închise în care nu se desfăşoară relaţii cu publicul. În locul măştilor propriu-zise, pot fi folosite şi eşarfe care acoperlă gura şi nările, având astfel rolul de filtru. Orice mănuşi sunt acceptate”, anunţă Primăria Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite