Un vânător a fost împuşcat mortal la o partidă organizată în zona Oţelul Roşu

Un vânător a fost împuşcat mortal la o partidă organizată în zona Oţelul Roşu

FOTO Arhivă Adevărul

O vânătoare în zona Valea Jgheabului (judeţul Caraş-Severin), care a fost organizată duminică, s-a încheiat tragic prin moartea unui vânător.

Ştiri pe aceeaşi temă

În zona Oţelu Roşu, la o vânătoare organizată duminică, în zona Valea Jgheabului, a avut loc un incident grav. Şeful grupei de vânătoare a fost împuşcat mortal. Autorităţile au fost alertate prin 112, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie. 

„În urmă cu o oră am primit sesizarea prin 112. O persoană în vârstă de 50 de ani a murit la o partidă de vânătoare. La faţa locului se află colegii mei, care fac cercercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului. Mai multe informaţii nu avem în acest moment. Ştim că a fost o vânătoare organizată legal, aveau toate actele în regulă”, a declarat comisarul de poliţie Dinu Nicorici.

Conform informaţiilor intrate în posesia Adevărul, vântorul decedat este Laurenţiu Hutupan şi era director în cadrul fabricii Decayeux Machining din Oţelul Roşu. În timpul vânătoarei de mistreţi, Hutupan a părăsit zona delimitată şi a fost atins de elicele trase de colegul său. 



citeste totul despre: