O boală dispărută în pandemie revine în ritm „accentuat“. Anunţul, făcut de un important spital de boli infecţioase
0Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara anunţă că în ultimele zile a fost înregistrată o creştere accentuată a cazurilor de pneumonie comunitară, care se transmite pe cale respiratorie şi care are o rată de mortalitate de 15 la sută în cazul pacienţilor cu comorbidităţi.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, în fiecare zi 10-12 pacienţi se prezintă în Ambulatoriu sau la Camera de Garda a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara cu suspiciunea de pneumonie comunitară, deficitul de imunitate fiind principala cauză de îmbolnăvire.
„Timp de aproape 2 ani, datorită protecţiei oferite de purtarea măştilor, aproape că nu am putut să vorbim de penumonii comunitare. Aşa cum îi spune şi numele, îmbolnăvirea se produce în comunitate. Transmiterea este foarte ridicată, şi asta îndeosebi în cazul persoanelor imunocompromise. Odată cu renunţarea la purtarea măştii, au început să apară, şi acum chiar să crească numărul celor care dezvoltă o asemenea pneumonie. Din fericire, în majoritatea cazurilor vorbim de forme uşoare, care se pot trata ambulatoriu”, arată dr. Gabriel Geru, medic primar pneumolog, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.
Potrivit medicului, dacă pacientul are comorbidităţi se impune internarea lui în spital pentru administrarea tratamentului. „În această grupă intră persoanele care au neoplazii, boli renale cronice, BPOC (Boală Pulmonară Cronică Obstructivă), bronşiectazii, în general, persoane cu imunitate compromisă şi care pot prezenţa risc vital”, a mai arătat medicul.
Pneumonia comunitară se manifestă prin febră înaltă, peste 38 grade, cu debit acut, frisoane, junghiuri toracice, tuse cu expectoraţii, dificultăţi de respiraţie, mialgii, hemoptizie (spută cu sânge), cefalee şi chiar durere abdominală.
„Până acum vorbeam de o specificitate temporală a cazurilor, în sensul că majoritatea apăreau primăvara devreme şi toamna. Acum am constatat o creştere a numărului de persoane ce contractează pneumonii chiar şi în această perioadă de primăvară târzie, când temperaturile sunt de peste 22-25 grade. Practic, nu doar că am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, dar putem vorbi şi de o creştere a acestora, iar principalul factor este această imunitate scăzută a pacienţilor. Iar în cazul pacienţilor cu comorbidităţi, există chiar posibilitatea de apariţie a unor complicaţii care pot duce la insuficienţă respiratorie, chiar şoc septic, şi, de aceea, cei care prezintă un asemenea risc rămân internaţi în spital”, a explicat medicul Gabriel Geru.
Recomandarea doctorului este ca bătrânii sau cei cu afecţiuni grave să continue să poarte mască atunci când sunt în colectivităţi mari. „Trebuie să ne gândim că, totuşi, pneumonia comunitară are o mortalitate de aproape 15% în cazul pacienţilor care ajung să necesite spitalizare”, mai spune dr. Gabriel Geru.
În ultima săptămâna, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara au fost investigaţi pentru pneumonie comunitară peste 40 pacienţi.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Doctorul Musta, despre lecţiile celor doi ani de pandemie: „Tactica trebuie puţin schimbată”