Momentul în care „mâna Lui Dumnezeu“ a fost văzută la propriu. Misterul textului biblic „mene, mene, techel, upfrasin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expresia „mâna Lui Dumnezeu” este cunoscută ca o situaţie în care oamenii consideră că a avut loc o intervenţie divină. În Biblie este relatată, însă, o întâmplare despre care se poate spune că „mâna Lui Dumnezeu” a fost văzută, la propriu, scriind un mesaj pentru Împăratul Babilonului.

„Îţi deschizi Tu mâna, ele  se satură de bunătăţile Tale” sau „te voi acoperi cu mâna Mea” sunt doar două din mai multe referinţe în care se vorbeşte despre „mâna Lui Dumnezeu”. Totuşi, în Scriptură exista şi cazuri în care mâna divină a fost văzută, „la propriu”.

Unul din aceste cazuri este legat de experienţa pe care a avut-o Belşaţar, fiul lui Nabonid şi co-regent in Babilon. Istoria biblică relatează cum acest rege a organizat un banchet oficialilor imperiului şi cum, sub influenţa alcoolului, a poruncit să fie aduse vasele de aur luate de Nebucadenţar din Tempul din Ierusalim.

La un moment dat, în  timp ce regele împreună cu oaspeţii săi au profanat vasele sfinte, închinând în cinstea zeilor Babilonului, s-au arătat degetele unei mâini de om care a scris un mesaj ciudat pe zidul palatului.

„Impactul a fost devastator pentru Belşatar care a a poruncit să vina întelepţii să descifreze mesajul, numai că nici unul nu a fost în stare. În final, la sugestia reginei a fost adus Daniel care avea în el «duhul dumnezeilor celor sfinţi» şi care a elucidat misterul mesajului: «mene, mene, techel, upfrasin» care se traduce prin «numărat, numărat, cântărit şi împărţit» (Dan.5:25). Mesajul înseamnă că zilele domniei sale au fost numărate şi terminate, în cumpăna divină. Belşatar a fost cântarit şi găsit uşor, iar regatul său va fi împărţit şi dat mezilor şi perşilor. Tocmai în acea noapte, fatidicul mesaj s-a împlinit: regele a fost ucis, iar regatul a căzut în mâinile invadatorilor medo-persani”, a explicat pastorul timişorean Marius Birgean.

Potrivit pastorului, un alt incident despre mâna divină este relatat în Noul Testament. „Aici, Mântuitorul Isus Hristos, Dumnezeu  Întrupat, scrie un mesaj misterios pe pământ. Scena se petrece în Templul din Ierusalim şi este legat de aducerea de către duşmani a femeii prinse în adulter. Duşmanii sperau să Îl prindă cu vorba, întrebându-L în legatură cu porunca mozaică a uciderii cu pietre în caz de adulter. Nu ştim ce a scris exact Isus cu degetul pe pământ. Cert este că, în urma celor scrise şi a întrebării «cine este fără păcat să arunce cu piatra», rând pe rand, toţi detractorii femeii au plecat din prezenţa lui Isus ruşinaţi. Putem concluziona, spunând că atunci când mâna divină a fost văzută, conotaţia mesajului a fost una negativă, de iminenţă a judecăţii sau de conştientizare şi condamnare a păcatului săvârşit”, a mai explicat Marius Birgean pastor al Bisericii Baptiste Emanuel din Timişoara. 
 

Preotul Nicolae Morar, conferenţiar la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, consideră că anumite pasaje din Sfânta Scriptură, cum este şi cel din Daniel, nu trebuie interpretate ad literam. „Biblia este o carte care cuprinde simboluri. Dumnezeu se descoperă oamenilor în funcţie de posibilităţile acestora de a înţelege lucrările Lui. Dumnezeu fiind o realitate imaterială, spirituală foloseşte în conversaţiile cu omul elemente care sunt propice omului  pentru a înţelege mesajul divin. Atunci, toate acestea trebuie luate într-o formă alegoretică, nu interpretate ad literam. Sunt şcoli de gândire, unele îndreptate spre o exegeză literală, altele spre o exegeză alegoretică. Şi cele care folosesc exegeza literală, o folosesc până la un anumit punct. Lucrarea Lui Dumnezeu prin ceea ce înseamnă specificul de a fi al omului s-a realizat odată cu întruparea lui Hristos, care în dubla sa natură, umană şi divină, a acţionat ca Dumnezeu adevărat şi ca om adevărat, în spatele acţiunilor sale omeneşti, fiind specificul său Dumnezeiesc”, a arătat preotul Morar. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite