INTERVIU Simona Neumann: "Avantajul major al Timişoarei este europenitatea conferită de trăsăturile ei multiculturale"

Simona Neumann, directorul Asociaţiei Timişoara Capitala Cuturală Europeană

Simona Neumann, noul director al Asociaţiei Timişoara Capitala Culturală Europeană, are dificila misiune de a pregăti dosarul Timişoarei pentru titlul de capitală culturală în 2021.

De puţin timp, Asociaţia Timişoara Capitala Culturală Europeană, are un nou director. Simona Neumann are la dispoziţie doi ani pentru a pregăti dosarul oraşului de pe Bega pentru a devenit capitală a culturii în 2021. Asta pentru că în 2015, se vor anunţa finalistele din România. 

Simona Neumann revine la Timişoara cu o experienţă de 16 ani în relaţii internaţionale şi afaceri europene, poziţii ocupate în execuţie, coordonare şi management în diferite organizaţii româneşti şi de peste hotare.

Şi-a început cariera în Timişoara, în 1995, la Institutul Intercultural, unde a lucrat timp de aproape un an, iar apoi s-a angajat la Universitatea de Vest, unde a fost, pe rând, referent de relaţii internaţionale, coordonatoare a filialei din Timişoara a Programului Leonardo da Vinci şi a Centrului de Informare privind Oportunităţile de Studii în SUA. 

În ultimii ani aţi cam lipsit din Timişoara şi v-aţi întors tocmai din Cipru. Ce aţi făcut acolo?

În ultimii trei ani (2009-2012) am lucrat la Comisia Europeană (Bruxelles), Directoratul General pentru Extindere, fiind detaşată la Nicosia, unde am gestionat un program complex de reconciliere, măsuri de încredere şi dezvoltare a societăţii civile şi unul de informare cu privire la politicile Uniunii Europene pentru comunitatea turcilor din Cipru, într-un context politic foarte sensibil. 

Plecarea din oraş a avut loc însă mult mai devreme...

Experienţa mea internaţională a început în cadrul celui mai proeminent program de diplomaţie publică al
Departamentului de Stat american, şi anume Programul Fulbright, la Consiliul pentru Schimburi Academice Internationale din Washington DC, SUA (în vara anului 2001). A urmat un scurt stagiu petrecut la o companie de consultanţă în domeniul fondurilor europene – Veb Academia Europaea din Florenţa, Italia (2000). În perioada 2004-2009 am lucrat la ONU în Bucureşti, în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, unde am gestionat un proiect în domeniul reformei administraţiei publice din România.

Cât de conectată sunteţi la viaţa actuală a oraşului?

În ultimii 8 ani am făcut „naveta” între Nicosia, Bruxelles, Bucureşti şi Timişoara, având în vedere că familia mea era în ţară. Acest lucru a însemnat, printre altele, şi faptul că ori de câte ori veneam în oraş mă duceam la spectacole, concerte şi expoziţii fiind dornică să aflu noutăţile din urbe în plan cultural, academic, dar şi social-politic.

Apoi, fiind la distanţă, presa mi-a fost de un real folos pentru a fi la zi cu informaţiile despe România şi despre Timişoara. Cu alte cuvinte, pot să spun că am trăit fenomenul globalizării pe pielea mea şi am realizat faptul că a lucra temporar în alte locuri decât acasă şi a reveni apoi constituie un imens avantaj.

Care este acest avantaj?

În primul rând, pentru că fiindu-ţi mereu dor de casă te gândeşti cu drag la tot ceea ce ţine de oraşul tău şi de ţara ta, lucru care pe mine m-a determinat să vorbesc întotdeauna la superlativ de Timişoara şi de România oriunde m-am aflat; apoi, pentru că nu intervine rutina, blazarea şi frustrarea fiind supus unui continuu proces de cunoaştere şi adaptare; iar în al treilea rând, pentru că a trăi în alte medii te obligă să înveţi să găseşti soluţii la diverse probleme, să-ţi creezi relaţii noi de colaborare şi chiar de prietenie.

Poate vi se va părea uşor idilic ceea ce spun eu acum, dar pe mine acest exerciţiu al distanţei m-a ajutat şi mă ajută să mă detaşez ori de câte ori apar situaţii complicate, să judec lucrurile în mod obiectiv şi să nu-mi fie teamă de greutăţi. 

Cea mai placută surpiză pe care am avut-o la revenirea în Timişoara a fost în decembrie 2012, cu ocazia  lansării candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Am avut sentimentul atunci că m-am întors cu adevarat acasă, în marea familie a timişorenilor.      

Cum aţi decis să daţi curs ofertei de a prelua conducerea acestei asociaţii?

În momentul în care Consiliul Director al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană mi-a propus această colaborare în calitate de director executiv m-am simţit onorată, ştiind că Asociaţia are un număr impresionant de membri, atât personalităţi din variate domenii ale culturii, mediului universitar, de afaceri, mass-media, ONG-urilor, cât şi organizaţii şi instituţii cu experienţă îndelungată în acest oraş. Cu alte cuvinte, am realizat concomitent şi imensa responsabilitate pe care o incumbă o asemenea poziţie . 

De ce am decis să accept propunerea? Pentru că sunt convinsă că pot să-mi pun toată experienţa în slujba acestui proiect ambiţios al oraşului, pentru că ştiu că Timişoara are un potenţial uriaş şi pentru că nu sunt singură în tot acest demers, iniţiativa beneficiind de un larg sprijin din partea Primăriei Timişoara, a

Consiliului Judeţean Timiş, a Instituţiei Prefecturii, a instituţiilor culturale din oraş, al presei, al mediului de afaceri, al ONG-urilor, al oamenilor politici, al diplomaţilor şi reprezentanţilor oraşelor din euroregiune, până la cetăţenii urbei în general. 

O susţinere specială o avem din partea domnului Ioan Holender, fost director al Operei din Viena care s-a născut la Timişoara. 

Cu ce sentiment aţi pornit la acest drum?

Cu încredere în şansele Timişoarei de a obţine acest titlu în anul 2021 şi cu intenţia de a-i face pe toţi cei
implicaţi să înţeleagă că trebuie să cooperăm şi să construim o viziune comună pentru oraş în vederea susţinerii candidaturii.

Şi pentru că am lucrat aproape cinci ani în Bucureşti şi am ajuns să-l cunosc şi să-l îndrăgesc prin mulţi dintre oamenii  pe care i-am întâlnit şi prin instituţiile lor, sunt convinsă că fără un sprijin din partea capitalei, Timişoara va avea un drum mai dificil de parcurs în această cursă. Personal sunt adepta dialogului, cooperării şi a receptării oricărui sprojind pe care Bucureştiul ni-l poate oferi pentru a reuşi în demersul nostru.

Care sunt atuurile Timişoarei în această cursă?

Avantajele majore ale Timişoarei sunt europenitatea conferită de trăsăturile ei multi- şi interculturale şi inclusive, integratoare. Este un oraş care absoarbe diversitatea de orice fel cu uşurinţă. Un alt avantaj îl constituie poziţia geografică – Timişoara fiind un important pol euroregional; apoi, viaţa culturală bogată a oraşului, existenţa a trei teatre de stat în trei limbi – fapt unic în Europa -, a Filarmonicii Banatul, instituţie care a cunoscut o dezvoltare excepţională în ultimii ani, a Operei, a galeriilor de artă private şi a muzeelor, a centrelor culturale, a festivalurilor care se organizează periodic aici. 
 

Timişoara este şi oraşul în care a început Revoluţia din 1989 împotriva unui regim totalitar. Nu în ultimul rând, Timişoara are o bogată moştenire istorică şi arhitecturală, pe care va trebui s-o valorificăm în beneficiul locuitorilor oraşului de astăzi şi de mâine. 

Timişoara este un oraş în care a existat dintotdeauna un simţ civic foarte dezvoltat. Poate de aceea ideea de a construi candidatura oraşului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii s-a născut din rândul societăţii civile. Este totodată un oraş viu, cu un potenţial turistic şi economic excelent. 

Fără îndoială aţi indentificat şi aspecte negative...

Aspectele negative sunt, desigur, vizibile cu ochiul liber. Aş menţiona faptul că majoritatea clădirilor din cartierele istorice se află într-o stare precară, la fel şi centrul istoric al oraşului. În genere, putem spune că oraşului îi lipseşte un concept coerent de dezvoltare şi aceast lucru se vede în felul în care coexistă spaţiile comerciale şi chioşcurile, multe dintre ele „pitite” în spatele termopanelor de diverse culori, la parterul clădirilor de secol al XIX-lea, ca să dau doar un exemplu. 

Infrastructura lasă şi ea de dorit, iar una din porţile principale de intrare în oraş, Gara de Nord, îi agresează pe turişti şi călătorii obişnuiţi cu aspectul său deplorabil şi cu mirosurile pestilenţiale menite să-i ducă cu gândul la un spaţiu înafara lumii civilizate. 

Remedierea acestor neajunsuri va trebui abordată cu responsabilitate în strategia de dezvoltare a oraşului, prin soluţii concrete şi aceasta pentru că o capitală a culturii se construieşete pe scheletul unei infrastructuri bine puse la punct.  

Glumind un pic, Timişoara astăzi arată bine în photo-shop, dar în realitate...

Restaurarea clădirilor istorice va trebui să constituie o prioritate în următorii ani pentru că în prezent, aşa cum menţionam, felul în care arată ele reprezintă o vulnerabilitate a oraşului. Dacă ar fi să mă refer la fotografii, partea pozitivă a photo-shop-ului este că ne permite să creăm o realitate mai frumoasă, aşa cum ne-ar plăcea ea să arate. În cazul nostru, acesta ne ajută să vizualizăm oraşul având cladirile istorice restaurate.

Lăsând gluma la o parte, legat de acest subiect, cred că Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala din Timişoara va avea un cuvând greu de spus, unul ce va trebui luat în considerare de către administraţie şi cetăţenii oraşului. 

Nu ne putem lăuda nici cu numărul evenimentelor culturale, chiar dacă sunt peste media românească

Eu cred că Timişoara este foarte bogată în evenimente culturale. Aşa cum am menţionat, teatrele, filarmonica, opera, centrele culturale din oraş sunt instituţii foarte dinamice care oferă o varietate de spectacole şi evenimente culturale publicului timişorean. Mai există galeriile de artă, numeroasele lansări de carte, cenaclurile literare, revista Orizont, diversele conferinţe de la universităţile din oraş, apoi festivalul Plai, festivalurile pentru tineret şi festivalurile care valorifică folclorul. 

Sunt sporadice concertele de mare avengură, prezenţa formaţiilor şi a artiştilor din străinătate este rară. În acest caz aş reveni la importanţa existenţei unei infrastructuri adecvate. De exemplu, a unui spaţiu de concerte care să găzduiască evenimente de mare anvergură. Şi, nu în ultimul rând, la aspectul financiar pe care îl implică invitarea unor mari nume. 

Ce ne spuneţi de ceilalţi candidaţi? 

Ca orice competiţie şi aceea pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii este una benefică atâta timp cât este onestă. Aceasta contribuie la dezvoltarea oraşelor, la dinamizarea lor, la transformarea lor în bine din dorinţa de a arăta „lumii” că merită acest titlu. 
 

România va găzdui acest titlu în anul 2021 şi va trebui ca la un moment dat să nominalizeze un singur oraş care va intra în cursa finală şi care apoi va trebui sprijinit de toată ţara, aşa cum s-a întîmplat de-a lungul timpului şi în cazul altor capitale europene ale culturii.