FOTO Spitalul militar ridicat de armată pe stadionul CFR din Timşoara a primit primii pacienţi cu COVID-19
0Spitalul militar modular instalat de Ministerul Apărării Naţionale pe stadionul CFR din Timişoara a a fost operaţionalizat şi a primiit deja primii pacienţi infectacţi cu coronavirus.
GALERIE FOTO
Zece pacienţi, cu vârste între 20 şi 60 de ani, cu toţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19, au fost internaţi, marţi, la spitalul de campanie ridiccat de Ministerul Apărării Naţionale, pe stadionul CFR.
Spitalul poate asigura în acest moment 50 de locuri, iar capacitata secţiei de terapie intensivă este de patru paturi, desinate pacinţilor a căror stare se deteriorează pe timpul internării.
Spitalul are în dotare şi un laborator PCR – Real Time, cu o capacitate de 40 de teste pe zi.
Momentan, la spitalul de campanie lucrează pe tură un medici infecţionist, un medic de ATI, unul de laborator şi cinci asistente, angajaţi ai Spitalului Militar din Timişoara.
Unitatea mobilă de pe terenul de fotbal are o tabără de carantinare, o zonă de izolare şi triaj pentru cazurile asimptomatice.
„Datorită faptului că avem un deficit de personal în acest moment, capacitate de izolare este de doar zece persoane. Sunt zece corturi, unul pentru fiecare pacient. În mod normal avem 30 de locuri, în cele 30 de corturi, având în vedere că pacienţii trebuie să fie singuri în cort”, a spus locotenent-medic Anda Podgoreanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar din Timişoara.
Corturile militare au fost racordate la utilităţi, pe lângă echipamente medicale moderne au frigidere şi televizoare. Pentru personalul administrativ s-au amenajat containere folosite pentru birouri şi farmacie.
Prectul de Timiş, Liliana Oneţ, spera în luna mai, când s-a instalat spitalul de campanie, să nu mai fie nevoie de această unitate medicală. Numărul crescut de cazuri de infecţii a făcut însă ca spitalul să trebuiască să fie operaţionalizat.
„În momentul de faţă, capacitate spitalelor COVID-19 din Timişoara este aproape ocupată la maxim, de aceea în cursul zilei de ieri a fost nevoie să operaţionalizăm acest spital suport COVID, ridicat în urmă cu câteva luni. Asta nu însemană că nu se poate mări capacitatea spitalelor pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus. Spitalul Victor Babeş, în perioada stării de urgenţă a funcţionat cu 220 de paturi. În momentul de faţă ştiu că acum sunt internaţi 65 de pacienţi. Dacă va fi nevoie, vom mări capacitatea de tratare. Dar asta ar însemnă că trebuie să ne întoarcem la Planul Alb, să eliberăm acel spital, să fie mutaţi pacienţii cu alte afecţiuni, în alte spitale. De asemenea, la Spitalul CFR avem 40 de paturi pentru pacienţii COVID, dar şi acolo putem să mărim capacitate. Mai sunt şi celelalte spitale suport care vor putea pune la dispoziţie paturi. Deocamdată nu este cazul. Odată cu deschiderea acestui spital militar sperăm să reuşim să facem faţă valului crescut din ultimele zile, în judeţul Timiş”, a spus Liliana Oneţ.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, autorităţile au anunţat astăzi 1.030 de noi cazuri de coronavirus în Romania, dintre care 29 de oameni nou infectaţi în Timiş.