Fostă primăriţă, condamnată cu suspendare într-un dosar DNA de fraudare a fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta primăriţă din Periam, Rodica Boancăş, a fost condamnată cu suspendare Foto Facebook.com
Fosta primăriţă din Periam, Rodica Boancăş, a fost condamnată cu suspendare Foto Facebook.com

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au emis sentinţa finală într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie în care o fostă primăriţă din Timiş a fost trimisă în judecată. În dosarul, în care sunt mai mulţi inculpaţi, primăriţa a primit pedeapsa cea mai grea.

Fost primar al comunei Periam, în perioada de glorie a PD-L, Rodica Boancăş a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de fraudare a fondurilor eruopene plătite ca subvenţii agricole. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fosta secretară a Primăriei Periam şi doi foşti consilieri locali.

Potrivit acuzaţiilor formulate de DNA, în cursul lunii iunie 2007, Rodica Boancăş, în calitate de primar al comunei Periam, i-a determinat pe Vintilă Rusan şi Samson Hojda, la acea vreme consilieri locali, să folosească şi să prezinte, în cadrul procedurilor A.P.I.A. privind acordarea de plăţi directe pe suprafaţă pe anul 2007, documente în care au consemnat date false, inexacte, în sensul că deţin şi utilizează păşunea comunei Periam, în suprafaţă de 199,84 de hectare. Astfel, s-au încasat subvenţii de aproape 40 de mii de lei.

În vederea obţinerii sumelor nerambursabile, Rodica Boancăş a falsificat două contracte de întreţinere a păşunii încheiate cu Samson Hojda pentru suprafaţa de 131,92 de hectare şi cu Vintilă Rusan, pentru suprafaţa de 67,92 hectare, în sensul că a consemnat date nereale privind întreţinerea păşunii. Contractele de întreţinere a păşunii încheiate între Primăria Periam şi Samson Hojda şi Vintilă Rusan au fost antedatate şi înregistrate ca atare în registrul primăriei, activităţi sprijinite şi de Laura Iurescu.

În cadrul procedurilor A.P.I.A. privind acordarea de plăţi directe pe suprafaţă pe anul 2008, Vintilă Rusan şi Samson Hojda au prezentat acte în care au consemnat date false în sensul că deţin şi utilizează suprafaţa de 67,92 de hectare, respectiv de 131,92 de hectare din păşunea comunei Periam şi prin care au intenţionat să obţină pe nedrept fonduri nerambursabile pentru agricultură, în sumă de 15.437 de lei, faptă rămasă în forma de tentativă.

Găsiţi nevinovaţi în primă instanţă

În primă instanţă procesul s-a judecat la Sânnicolau Mare, unde primăriţa a fost achitată. A urmat recursul de la Curtea de Apel, unde dosarul a fost trimis spre rejudecare. După rejudecare, dosarul a ajuns din nou la Curtea de Apel, unde a fost emisă sentinţa finală. Astfel, Rodica Boancăş a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani. Vintilă Rusan şi Samson Hojda au primit câte un an de închisoare cu suspendare. De asemenea, Laura Iurescu a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Sentinţa este definitivă.

În perioada sa de glorie, Rodica Boancăş le transmitea localnicilor mesaje de sărbători pe youtube.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite