O expoziție cu atitudine. Sau cum să-ți depășești tatăl GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Buzu" alături de lucărările sale
"Buzu" alături de lucărările sale

Rareori se întâmplă ca Galeria Helios din Timișoara să fie gazda unei expoziții ale unui artist bucureștean. Ușa galerie s-a deschis pentru Ana Ștefania Andronic, o tânără care întărește zicală care spune că mărul nu cade departe de copac.

Ana Ștefania Andronic, sau “Buzu”, așa cum se alintă, este fiica celebrului publicist și caricaturist Alexandru Andronic “Ando”, născut la Sânnicolau Mare, dar mutat de tânăr în Capitală. Acesta spune cu mândrie, de fiecare dată când are ocazia, că fiica lui este mult mai talentată și l-a depășit de mult. “Cu siguranţă, este cel mai talentat membru al familiei! Genetic, o generaţie preia încărcătura emoţională a alteia pe principiul vaselor sanguine comunicante”, a spus “Ando”.



GALERIE FOTO

Ana Ștefania Andronic este absolventă a Liceului de Artă “Nicolae Tonitza” și a Universității de Arte din București. După expozițiile de succes de la Galeria Cercului Național („Expoziția 2 în 1”) și de la Palatul Parlamentului („Atitudini”), “Buzu” a venit să le arate bănățenilor de ce este în stare.

Cel mai mult mă caracterizeaza linia de contur, cea pe care am reusit să o perfecţionez în timp. Conturul subliniază caracterul personajului de la prima vedere.Tehnica de lucru este cea obişnuită -  efectiv desenez, aşa cum o fac cei ce practică artele vizuale”, a declarat artista.

Tânăra artistă a vernisat la Galeria Helios expoziția „Atitudini”, care va putea fi vizitată până pe 7 martie 2012.

Pe simiezele galeriei sunt prezente lucrări din colecția „Sea monkey”, cu care Ana Ștefania Andronic a obținut premiul I la Salonul de pictură marină Dimitrie Știubei, în 2011.

Cu ocazia acestui vernisaj, au fost inaugurate și cele șapte reflectoare pe care cei de la Galeria Helios l-au primit cadou din partea celor de la Elba.


"Atitudini" - Ana Ștefania Andronic
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite