A murit deputatul Niculae Mircovici, generalul care a reprezentat cu demnitate bulgarii din Banat
0Deputatul de Timiş Niculae Mircovic, preşedintele Uniunii Bulgarilor din Banat (UBB) şi reprezentantul bulgarilor în Parlamentul României, a murit în această noapte, din cauza unei boli necruţătoare.
Vestea morţii lui Niculae Mircovici a fost dată de soţia acestuia, Maria Mircovici, pe pagina de Facbook.
„<Dumnezeu mă cheamă la El! Şi Facă-se Voia Ta Doamne!> Au fost ultimele cuvinte ale iubitului meu soţ. Odihna cea veşnică dă-o lui, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească. Să se odihnească în pace”, a transmis Maria Micovici.
Niculae Mircovici suferea de o boală incurabilă şi a murit noaptea trecută într-un spital din Timişoara.
"A fost un lider înnăscut, care a pus înainte de toate binele comunităţii pe care a reprezentat-o cu cinste şi demnitate. Prin întreaga sa activitate a construit şi consolidat punţi de legătură între minoritatea bulgară din România şi celelalte etnii, precum şi între poporul român şi poporul bulgar.
În calitatea sa de deputat în Parlamentul României şi-a adus o contribuţie semnificativă la consolidarea relaţiilor bilaterale de prietenie şi bună vecinătate între statul român şi statul bulgar.
Plecarea lui dintre noi lasă un gol greu de acoperit în sufletele şi inimile noastre. Îi vom păstra amintirea veşnic vie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis Uniunea Bulgară din Banat.

Programul funeraliilor:
- luni, 26 septembrie, orele 18.00, la biserica romano-catolică „Surorile de Notre Dame” din Bd. General Dragalina, nr. 46, Liturghie în memoria domnului NICULAE MIRCOVICI;
- luni, 26 septembrie, seara, la sediul central al U.B.B.–R. din Piaţa Unirii, nr. 14 (intrarea de pe strada Palanca), va fi depus sicriul cu corpul neînsufleţit;
- marţi, 27 septembrie, pe durata întregii zile, toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat îşi pot lua rămas bun şi aduce un ultim omagiu;
- miercuri, 28 septembrie, orele 12.00, la biserica romano-catolică „Surorile de Notre Dame” din Bd. General Dragalina nr. 46 va fi depus sicriul cu corpul neînsufleţit;
- miercuri, 28 septembrie, orele 14.00, la biserica romano-catolică „Surorile de Notre Dame” din Bd. General Dragalina, nr. 46, va începe Liturghia funerară;
- înhumarea va avea loc în aceeaşi zi la cimitirul Calea Buziaşului, Bd. Stan Vidrighin, nr. 2.

Niculae Mircovici a fost reprezentantul bulgarilor din Banat în Parlamentul României. S-a născut în 01.10.1950 în comuna Cheglevici (judeţul Timiş).
În 1969 a terminat Liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, apoi a urmat Şcoala militară de ofiţeri de la Sibiu, iar în 1978 a absolvit Academia Militară –Facultatea politico-militară – secţia Arme. În 1985 a absolit şi Facultatea de Drept de la Cluj. A fost doctorand în drept la Universitatea de Vest din Timişoara.
Între 1972-1989 a fost ofiţer activ în MApN, iar între 1989-februarie 1990 a fost detaşat de Frontul Democrat Român la conducerea MI Timiş. Între 1990-2004 a fost ofiţer activ în MapN, ultima funcţie fiind Centrul Militar Zonal Timiş şi Comandamentul Garnizoanei Timişoara. A trecut în rezervă în 2004, pentru a candida la Camera Deputaţilor. Din anul 2000 a fost lector la Universitatea de Vest din Timişoara.
Este membru în Uniunea Bulgară din Banat, iar din 2007 este preşedintele UBB.
Între 2004-2008 a fost deputat în Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989.