Vali Velcea, antrenor Poli: "Jucătorii au recăpătat plăcerea de a juca fotbal"
0Valentin Velcea a debutat cu dreptul pe banca echipei alb-violete. Antrenorul poliștilor a fost mulțumit de evoluția jucătorilor săi, însă le cere să rămână concentrați pentru că drumul spre Liga I este lung.
Valentin Velcea declarat după victoria cu FC Bihor (2-0) că echipa se află la 75 la sută din capacitate, însă marele câștig este că fotbaliștii au recăpătat plăcerea de a juca. "Îi felicit pe jucători. Trebuie să rămânem la fel de concentrați, pentru că vor veni la Timișoara echipe bune și de asemenea vom merge la echipe bune. Victoria îți dă un confort. Sunt mulțumit de tinerii jucători, chiar dacăm mai au mult de lucru. La pauză l-am certat pe Goga, iar acest lucru s-a văzut în repriza secundă", a declarat Vali Velcea.
Gheorghe Ghiț, antrenorul celor de la FC Bihor regretă că echipa s-a a întâlnit Poli în chiar prima etapă. “Preferam să începem cu o echipă mai puțin bună. Am întâlnit o echipă care va defila în campionat. Dacă marcam la una din cele trei ocazii din prima repriză poate aveam o șansă. Poli a câștigat pe merit. Este o echipă de Liga I, doar pe alocuri ne-am ridicat la nivelul lor”, a declarat Gheorghe Ghiț.
Click pe poze pentru GALERIE FOTO!