Revoluţionarii timişoreni jubilează: „E timpul să se facă curăţenie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revoluţionarii din Timişoara au primit cu bucurie vestea modificarea Legii 341/2004, prin care se doreşte eliminarea impostorilor. Textul legii stabilește că vor fi considerați revoluționari luându-se în calcul perioada Revoluţiei, respectiv 14-22 decembrie 1989.

De şase luni merg la Bucureşti, sunt 188 de asociaţii care au semnat pentru modificarea acestei legi, pentru a scăpa de certificatele de impostori şi să se poată face curăţenie. Noi am luptat să schimbăm un regim până în 22 decembrie. După această dată s-a instalat un alt regim”, a declarat Ioan Cin, preşedintele Forumului Revoluţiei din Timişoara.

Acesta susţine că este momentul să se facă lumină şi în cazul celor care au preluat puterea la Bucureşti şi se fac vinovaţi pentru morţii de după 22 decembrie. “Ei sunt vii, sunt printre noi, dar s-au ascuns în spatele unor imunităţi. Prin noua lege nu se mai prescriu faptele. Noi avem câteva dosare pregătite şi vom lupta pentru adevărul istoriei românilor”, a mai spus Cin.

Arestara lui George Costin e binevenită. A venit vremea să se facă curăţenie. Sunt mulţi care s-au trezit cu titluri de revoluţionari, care i-au compromis pe cei care au avut un rol în evenimentele de la Timişoara. Sunt foarte mulţi revoluţionari cu acte, dar care făceau parte din regimul vechi”, a declarat Gruia Sărăran, unul din revoluţionarii timişoreni.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite