Întrebare adresată unei femei gravide din Arad, considerată discriminatorie şi penalizată cu 5.000 de lei. Ce a deranjat-o pe femeia însărcinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele unei comisii de licitaţie organizate de Direcţia Sanitar Veterinară Arad a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 5.000 de lei pentru întrebarea adresată unei femei însărcinate, medic veterinar, care a participat la o licitaţie organizată de Direcţia Sanitar Veterinară.

O licitaţie organizată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad s-a lăsat cu plângeri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ajungându-se la două amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, dar şi la două procese în instanţă. Totul a început în momentul în care DSVSA Arad a scos la licitaţie serviciile de medicină veterinară, vaccinări şi alte acţiuni publice, de pe raza comunei arădene Zărand.

La licitaţie s-au prezentat doi ofertanţi. Cabinet Medical Veterinar dr. Moise Cornel şi Cabinet Medical Veterinar Stoica SRL, reprezentat de medicul veterinar Abu Gararah Florentina – Xenia. În urma licitaţiei, câştigător al licitaţiei a fost desemnat cabinetul deţinut de Florentina – Xenia Abu Gararah. Medicul care a pierdut licitaţia a contestat rezultatul la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), reclamând depunerea la dosar a unor documente false de către medicul Florentina – Xenia, dar şi faptul că doctoriţa nu a făcut dovada asigurării serviciilor medicale după ce va naşte, fiind însărcinată la momentul organizării licitaţiei.

Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis contestaţia medicului Cornel Moise şi a dispus clarificarea aspectelor sesizate de medic şi reevaluarea ofertelor. „Fiind recunoscută starea doamnei Abu Gararah Florentina – Xenia (nu se infirmă faptul că este însărcinată în 6 luni), care va duce la imposibilitatea acesteia de a presta serviciile asumate pentru o anumită perioadă – mai mică sau mai mare (nu neapărat 2 ani), iar celălalt medic propus are contract doar două ore pe zi, Consiliul consideră că autoritatea contractantă trebuie să solicite ofertantului clarificări asupra acestui aspect. Acest aspect trebuie clarificat şi pentru faptul că ofertantul a primit punctaj pentru desemnarea doamnei Abu Gararah Florentina – Xenia ca medic veterinar titular”, se arată în decizia CNSC.

În urma deciziei CNSC, preşedintele comisiei de licitaţie din cadrul DSVSA Arad i-a trimis o adresă medicului veterinar în care a solicitat clarificări, aşa cum a cerut Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. „Având în vedere că doamna Abu Gararh Florentina – Xenia a primit punctajul de 10 puncte pentru medic veterinar titular cu domiciliul pe raza teritorială a CSVA, program de lucru 8 ore/zi, dânsa fiind însărcinată, lucru ce va duce la imposibilitatea de a presta serviciile asumate pentru o anumită perioadă, vă rugăm să ne precizaţi cum se vor efectua serviciile asumate în propunerea tehnică din ofertă de către medicul veterinar titular”, se arată în adresa pentru clarificări transmisă Cabinetului Veterinar Stoica.

Florentina – Xenia Abu Gararah a considerat întrebarea discriminatorie şi i-a reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării pe medicul Moise Cornel, care a sesizat aspectele legate de gravidie, şi pe şeful comisiei de licitaţie, Marcel Roşu, care a cerut clarificări cu privire la asigurarea serviciilor medicale după naştere.

„Am fost întrebată cum mi-aş exercita contractul dacă aş naşte. A fost o întrebare care nu îşi avea rostul. Atâta timp cât am fost obligată să am angajaţi şi am preluat un contract, mi-am asumat să îl duc la bun sfârşit. Nu cred că îi interesa pe ei ce fac eu cu copilul, dacă intru în concediu maternal sau îl dau spre înfiere, că e copilul meu până la urmă”, a declarat Florentina Xenia Abu Gararah. Medicul a mai spus că la momentul licitaţiei avea un angajat cu două ore, urmând ca dacă ar fi câştigat licitaţia să îl angajeze cu normă întreagă.

Cert este că în urma reclamaţiei la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, medicul care a sesizat la CNSC aspectele legate de gravidie a fost amendat cu 1.000 de lei, iar preşedintele comisiei de licitaţie din cadrul DSVSA Arad, Marcel Roşu, a primit o amendă de 5.000 de lei. „Colegiul director constată că sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare. O astfel de practică încurajează actorii relevanţi din instituţiile publice şi private să încalce principiul egalităţii de şanse şi de gen şi încalcă dreptul femeilor care se află în stare de graviditate/maternitate să beneficieze de dreptul la muncă în condiţii de egalitate. Prin simpla adresare a acestor întrebări a fost indusă ideea că şansele petentei sunt diminuate în faţa celuilalt participant la procedură”, se arată în hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Decizia CNCD anulată în instanţă

Atât medicul veterinar Moise Cornel, cât şi angajatul Direcţiei Sanitar Veterinare, Marcel Roşu, au contestat amenzile primite de la CNCD în instanţă. Curtea de Apel Timişoara a pronunţat la începutul acestei săptămâni o primă sentinţă în dosarul medicului Moise Cornel, admiţând solicitarea acestuia şi anulând hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Motivarea sentinţei nu este încă redactată, dar decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procesul prin care angajatul DSVSA Arad contestă amenda de 5.000 de lei se judecă încă la Curtea de Apel Timişoara, în primă instanţă. Marcel Roşu susţine că nu a făcut decât să ducă la îndeplinire decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, care a impus solicitarea clarificărilor. „Avem document prin care ni se cerea punctual să solicităm lămuriri cu privire la perioada în care doamna va fi lăuză. Cum asigură asistenţa pe acea perioadă. Cei de la Discriminare ne-au cerut explicaţii, dar eu am impresia că nici nu au citit ce le-am transmis noi. Dacă era să amendeze pe cineva, ar fi trebuit să amendeze CNSC”, a declarat Marcel Roşu pentru „Adevărul”.

În privinţa licitaţiei pentru care s-a ajuns la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, după reevaluarea ofertelor, cabinetul medical al Florentinei – Xenia Abu Gararah, care a fost declarat câştigător în primă fază, a pierdut licitaţia în defavoarea contracandidatului, descoperindu-se că femeia a depus la dosarul pentru licitaţie acte false. Pentru aceste falsuri, medicul a şi primit o condamnare de şase luni cu amânarea aplicării pedepsei. Florentina - Xenia Abu Gararah susţine că declaraţia ciobanului care a depus mărturie împotriva ei a fost obţinută prin şantajarea fermierului, care i-a fost un foarte bun prieten. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite