Un punct SMURD a fost inaugurat în localitatea Acăţari, din judeţul Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţă SMURD
Ambulanţă SMURD

Un nou punct SMURD a fost inaugurat, sâmbătă, 17 ianuarie, în localitatea Acăţari, din judeţul Mureş, fiind deschis acolo pentru ca echipajul să poată interveni rapid în cazul accidentelor care se produc frecvent pe drumul dintre Sighişoara şi Târgu Mureş, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), conform Mediafax.

Punctul SMURD de la Acăţari este al treilea de acest tip care a fost deschis în ţară de la începutul acestui an, după cele din judeţele Satu Mare şi Sibiu. Având în responsabilitate o zonă de aproximativ 15 - 20 km, echipajul de la Acăţari este al 12-lea echipaj SMURD din judeţul Mureş, subordonându-se operativ Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Mureş.

Decizia de a deschide punctul SMURD de la Acăţari a fost motivată de faptul că pe E 60 între Sighişoara şi Târgu Mureş se produc frecvent accidente de circulaţie care necesită intervenţia rapidă a echipajelor medicale. Spaţiile destinate punctului de lucru de la Acăţari sunt puse la dispoziţie de primărie, care suportă toate cheltuielile legate de utilităţi. Cei 14 paramedici, voluntari civili, au urmat cursuri de pregătire la Centrul pentru formare în descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat din Târgu Mureş. 

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat la inaugurare că în acest an se vor înfiinţa alte 10 - 15 astfel de puncte SMURD, în vederea reducerii timpilor de intervenţie. "În această lună este al treilea echipaj şi cu siguranţă nu se opreşete aici, pentru că avem încă în plan mai multe puncte, mai multe zone din Tulcea, de exemplu, cu intervenţie pe apă (...). Vorbim poate de 10-15 echipaje în plus în acest an", a afirmat Arafat.
Potrivit acestuia, înfiinţarea unor astfel de puncte duce la scăderea timpilor de intervenţie, timpi care sunt analizaţi pentru a se vedea dacă este nevoie de modficarea legislaţiei.

Ambulanţa, luată din fonduri UE

"În zona rurală, timpul de intervenţie, potrivit normelor legale, este de maxim 12 minute pentru echipajul de prim ajutor, 20 de minute pentru echipajul cu medic sau elicopter, iar în zonele urbane maxim 8 minute pentru prim ajutor şi 15 minute pentru medic. În partea urbană, aceşti timpi sunt pentru 90% din cazuri, în partea rurală pentru 75% din cazuri. Această prevedere era până în anul 2014, acum începem să reanalizăm timpii de reacţie în ţară să vedem dacă trebuie să modificăm legislaţia, ca să punem un alt target pentru anul 2020”, a adăugat Raed Arafat.

Spaţiile destinate punctului de lucru de la Acăţari sunt puse la dispoziţie de primărie, care suportă toate cheltuielile legate de utilităţi. Cei 14 paramedici, voluntari civili, au urmat cursuri de pregătire la Centrul pentru formare în descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat din Târgu Mureş.

Ambulanţa a fost achiziţionată, conform sursei citate, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional – POR, cheltuielile legate de întreţinere, combustibilul şi materialele sanitare fiind asigurate de Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite