Maşină de poliţie răsturnată în urma unui accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina de poliţie s-a răsturnat în urma impactului
Maşina de poliţie s-a răsturnat în urma impactului

O patrulă de poliţie aflată în misiune s-a izbit în urmă cu doar câteva ore, pe trecerea de pietoni, cu un alt autoturism, autospeciala răsturnându-se pe carosabil în urma impactului extrem de puternic. Din fericire, poliţiştii se află în afara oricărui pericol.

La intersecţia semaforizată a străzilor Gheorghe Doja cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 (în apropiere de Mureş Mall), din Târgu-Mureş, autospeciala poliţiei - care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase - a pătruns pe culoarea roşie a semaforului, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care nu a oprit pentru a acorda prioritate patrulei de poliţie. Poliţiştii se deplasau la o intervenţie semnalată prin apelul unic de urgenţă 112, mai precis, la o bancă din oraş unde fusese activat butonul de panică.

În condiţiile în care echipajul de poliţie era în misiune, autospeciala având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şoferul autoturismului care n-a acordat prioritate riscă să fie acuzat de provocarea accidentului. Totuşi, cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a evenimentelor.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite