Alegerile europarlamentare din 2014: de data aceasta este diferit
0Peste cinci luni, în perioada 22-25 mai 2014, 500 de milioane de europeni vor putea să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi să definească direcţia politică a Uniunii. Cele mai multe legi sunt create la nivel UE, ceea ce face ca Parlamentul European să fie cel puţin la fel de puternic ca orice parlament naţional.
Deşi este evidentă importanţa Parlamentului European şi a alegerilor europarlamentare, Centrul de informare Europe Direct Regiunea Centru vă oferă un argument în plus să participaţi la vot în 2014.
Până în anul 1976, membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele statelor membre ale Uniunii. Începând cu anul 1979, aceştia sunt aleşi direct de către cetăţeni la fiecare 5 ani. Ultimele alegeri europene au avut loc în iunie 2009, în toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene din acel moment. Dar de data aceasta este diferit. Pentru prima dată, cetăţenii europeni îşi vor alege, în mod indirect, persoana care va conduce Comisia Europeană pentru următorii cinci ani. În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, partidele politice îşi vor nominaliza candidatul pentru preşedinţia Comisiei. Candidaţii vor trebui să caute sprijin la nivelul fiecărui stat membru, în mod similar unor alegeri naţionale, liderii politici urmând a avea astfel o importanţă majoră în acest scrutin.
În 10 septembrie 2013 Parlamentul European a lansat campania de informare privind alegerile europarlamentare. Aceasta va continua şi după alegerile propriu-zise, până când noul Parlament va alege următorul Preşedinte al Comisiei Europene. Campania are patru etape. Prima etapă s-a desfăşurat sub sloganul ACŢIONEAZĂ. REACŢIONEAZĂ. DECIDE. Această fază a explicat noile puteri ale Parlamentului European şi modul în care acestea influenţează viaţa cetăţenilor Uniunii. Faza a doua, se derulează din octombrie 2013 până în februarie 2014 şi constă în organizarea unor serii de evenimente interactive în oraşele europene care se axează pe cinci teme principale: economia, calitatea vieţii, locurile de muncă, banii şi UE în lume. Faza a treia, campania electorală propriu-zisă, va începe în februarie şi se va concentra pe datele alegerilor, 22-25 mai. Aceste date vor fi adăugate pe logo pe măsură ce se vor apropia alegerile. După alegeri, faza finală se va concentra pe nou alesul Parlament European, pe alegerea noului Preşedinte al Comisiei Europene şi pe inaugurarea noii Comisii.
ogoul şi sloganul ACŢIONEAZĂ.REACŢIONEAZĂ.DECIDE subliniază ideea că alegătorii europeni pot să îşi exercite puterea prin buletinul de vot pentru a determina viitorul Europei. "Oamenii, alegătorii europeni, au posibilitatea de a determina majorităţile politice din Parlament, stabilind tendinţele pentru elaborarea legislaţiei, pentru punerea sub semnul întrebării a politicilor greşite şi pentru influenţarea dezbaterii, în viitorii cinci ani după alegeri", subliniază Anni Podimata, vicepreşedinte al Parlamentului European.

Detalii cu privire la activitatea Parlamentului European găsiţi pe pagina oficială de internet a instituţiei:
http://www.europarl.europa.eu/portal/ro
Dacă doriţi să fiţi informat cu privire la informaţiile europene de actualitate sau cu privire la finanţările disponibile vă puteţi abona la buletinul informativ lunar al Centrului de informare Europe Direct Regiunea Centru: http://europedirect-adrcentru.us5.list-manage.com/subscribe?u=0e45f071cd50a5b08f21303c2&id=4ba61ea3ac sau puteţi accesa pagina de internet a Centrului: www.europedirect-adrcentru.ro.
