Târgu-Mureş: Tinerii cu studii superioare, fără şanse de angajare
0Nici un loc de muncă în această săptămână la AJOFM pentru tinerii absolvenţi de studii superioare. Absolvenţii de facultate aşteaptă să treacă criza economică pentru a putea lucra în domeniul în care au studiat trei ani de zile.
Tot mai mulţi tineri mureşeni, care credeau că cei trei ani de facultate le vor aduce un loc de muncă stabil şi un salar decent, îşi văd acum speranţele năruite. Motivul este lipsa locurilor de muncă din judeţ. În timp ce numărul şomerilor creşte vertiginos, oferta locurilor de muncă scade, iar tinerii absolvenţi cu studii superioare se văd nevoiţi să stea acasă pe banii părinţilor, sau să se reorienteze profesional, spre slujbe mai puţin plătite, ce nu necesită o diplomă în domeniu.
Peste 2.200 de şomeri cu studii superioare
Majoritatea absolvenţilor din „promoţia crizei” trăiesc din ajutor de şomaj. Astfel, la ultima raportare din 2009, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă avea întregistraţi 2.200 de absolvenţi care şi-au depus actele pentru şomaj. Dintre aceştia 835 erau absolvenţi de studii superioare, 1.066 aveau studii medii, iar restul erau absolvenţi de şcoli profesionale. Speranţele lor ca în acest an să-şi găsească un loc de muncă sunt aproape nule, dacă luăm în considerare faptul că în săptămâna 7-14 ianuarie AJOFM nu are nici o ofertă de locuri de muncă pentru ei.
Fără burse a locurilor de muncă
Bogdan Negură are 23 de ani şi a absolvit în 2009 Facultatea de Economie a comerţului, turismului şi serviciilor din cadrul Universităţii „Petru Maior”. Momentan îşi caută de lucru, dar oferta de pe piaţă nu-l încântă deloc. "M-am uitat după locuri de muncă pe Internet, dar nu prea am găsit nici o ofertă tentantă. Majoritatea locurilor de muncă erau ca barman, ospătar sau şofer de distribuţie pizza. Pentru studii superioare n-am găsit nimic şi nu mi-am depus nici un CV",a spus tânărul.
O şansă pentru tinerii cu studii superioare ar fi fost bursele locurilor de muncă, dar slaba ofertă existentă pe piaţă a determinat reprezentanţii AJOFM să nu organizeze un astfel de eveniment. Ultima bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi a avut loc în septembrie 2009, când s-au prezentat 37 de agenţi economici din judeţ.
Şomajul în creştere
Numărul şomerilor înregistraţi în judeţ la finele anului 2009 este de aproximativ 20.000 de persoane, ceea ce face ca rata şomajului să fie de 8,02%. Numărul şomerilor este însă în creştere, datorită faptului că şase agenţi economici au depus deja notificări la AJOFM pentru disponibilizarea a 250 de angajaţi.