Târgu-Mureş: La furat în centrul oraşului
0
Trei tineri au fost reţinuţi ieri de poliţişti după ce au fost ieri prinşi la furat chiar în centrul Târgu-Mureşului.
Aseară o patrulă de siguranţă publică formată din poliţist şi jandarm, a fost sesizată de către ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Târgu-Mureş despre faptul că la o locaţie de pe strada Piaţa Victoriei, a avut loc un furt.
Patrula de siguranţă publică s-a deplasat la faţa locului unde au găsit 3 indivizi, cu vârste între 17 şi 25 de ani, care fuseseră reţinuţi de către agenţii de pază ai societăţii care funcţiona în respectiva locaţie.
"În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că cei trei au sustras de pe terasa clădirii o ramă metalică pe care au încărcat-o într-o căruţă, iar când au vrut să mai sustragă o ramă din fier au fost surprinşi şi reţinuţi de agenţii de pază până la sosirea poliţiştilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat 100 %, valoarea urmând a fi stabilită ulterior. Cercetările în acest caz continuă", a precizat Livia Popa, purtător de cuvânt al IPJ Mureş.