Târgu-Mureş: Nereguli la primăriile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi a verificat 97 de primării şi 11 instituţii subordonate Consiliului Judeţean, după ce inspectorii Agenţieie pentru Prestaţii Sociale au descoperit unele nereguli la accordarea unor sporuri salariale.

Potrivit directorului AJPS Mureş, Marinela Ciucă, inspectorii instituţiei pe care o conduce au verificat 102 primării cu unităţile de învăţământ aparţinătoare, 33 de instutuţii subordonate Consiliului Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, cu unităţile de asistenţă socială subordonate. Controlul a avut loc în perioada februarie-martie, iar în urma neregulilor constatate a fost sesizată Curtea de Conturi, care a demarat o serie de verificări.

Citiţi şi:

PRIMĂRIA DIN ŢĂNDĂREI ACORDĂ SPORURI PE TIMP DE CRIZĂ

LA SLOBOZIA, PRIMĂRIA CHELTUIE BANII FĂRĂ ROST


"În urma controalelor efectuate de inspectorii Agenţiei de Prestaţii Sociale au fost depistate unele nereguli la unele primării din judeţ, legat de sporul de dispozitiv, care potrivit legii, nu se accordă la aceste instituţii. Inspectorii AJPS au sesizat Curtea de Conturi, care a demarat o serie de controale", a precizat Marinela Ciucă, director AJPS Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite