Şcolile preuniversitare din Târgu-Mureş vor beneficia de inscripţii bilingve
0
Unităţile de învăţământ preuniversitar din Târgu-Mureş vor beneficia de plăcuţe bilingve româno-maghiare, urmând să fie nevoie de 80 de astfel de plăcuţe pentru cele 67 de grădiniţe, şcoli şi licee.
Primăria va trebui să prevadă în bugetul pe acest an sumele necesare pentru aplicarea hotărârii. Decizia a fost luată în ultima şedinţă de Consiliu Local, iar iniţiatorul proiectului de hotărâre, consilierul local Peti Andras, a declarat că îşi doreşte ca plăcuţele bilingve să fie aplicate într-un timp cât mai scurt pe şcolile din oraşul nostru, fără să apară conflicte pe această temă la nivelul administraţiei locale sau a cetăţenilor. Iniţiativa a fost lansată încă de acum doi ani, însă abia acum va fi pusă în aplicare de consilierii locali, întrucât, afirmă aceştia, până acum nu exista baza legală pentru acest lucru.
Decizia este una controversată, întrucât e greu de crezut că reprezentanţii Colegiului Naţional Alexandru Papiu Ilarian, de exemplu, vor accepta ca numele liceului să poarte o plpcuţă în limba maghiară, în condiţiile în care patronul spiritual al instituţiei liceale a fost un revoluţionar care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania.