Inaugurarea Pieţei Teatrului, amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la Piaţa Teatrului nu sunt încă finalizate foto arhivă
Lucrările la Piaţa Teatrului nu sunt încă finalizate foto arhivă

Primarul Dorin Florea nu a putut preciza astăzi un termen fix pentru inaugurarea Pieţei Teatrului, chiar dacă Teatrul Naţional şi-a anunţat deja începerea stagiunii în data de 22 septembrie.

Lucrările la Piaţa Teatrului sunt încă departe de a fi finalizate. Primarul a anunţat astăzi că  mai trebuie făcută proba de apă la fântâna arteziană, iar lucrările la trotuare trebuie încă inspectate.

Cel mai afectat de întârzierea lucrărilor de reabilitare a pieţei este Teatrul Naţional, instituţie care şi-a amânat deja o data deschiderea stagiunii 2011-2012. Conducerea teatrului  a programat primul spectacol din această nouă stagiune pentru data de 22 septembrie. Publicul ar putea veni însă la spectacol prin  molozul de pe şantier.

În ceea ce priveşte pomii tăiaţi din Piaţa Teatrului, edilul a precizat că motivul tăierii "castanilor sifilitici" a fost mizeria pe care aceşti copaci o vor provoca pe dalele de granit din zonă. În locul lor au fost plantaţi copaci ornamentali, care la primăvară vor înflori în diferite culori.

Primarul a mai precizat că patinoarul artificial nu va fi montat în acest an în Piaţa Teatrului, iar de anul viitor va începe construcţia amfiteatrului, care era inclusă în proiectul iniţial de reabilitare a zonei.




 

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite