Cum scăpăm de „fantomele electronice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Marea debarasare” îmbracă straie noi în 2011, noul program urmând să dureze până la sfârşitul anului. Campania „Alungă fantomele electronicelor vechi” va debuta în 1 februarie în judeţul Mureş, scopul său fiind acela de a curăţa mediul înconjurător de deşeurile electronice.

Asociaţia Environ, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pdurilor, lansează la începutul lunii februarie campania naţională “Alunga fantomele electronicelor vechi”. Campania urmăreşte colectarea selectiva şi reciclarea deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE). Astfel se încearcă implementarea la nivelul întregii populaţii un program funcţional de conştientizare şi colectare selectivă a deşeurilor respective. Chiar dacă reprezintă sub 2% din cantitatea totală de deșeuri municipale, reziduurile electronice sunt responsabile pentru 70% din totalul de materiale toxice existente într-o groapă de gunoi.

În acest moment situaţia este foarte simplă: angajamentul României este de a strânge o cantitate de 4 kg de deşeuri electrice pe cap de locuitor, iar noi în acest moment suntem destul de departe de acest rezultat. Începem această campanie în Târgu-Mureş, dar ne-am propus să ajungem în fiecare judeţ al ţării. Fac apel la târgumureşeni, fac apel la asociaţiile de locatari să ne implicăm, să curăţăm oraşul şi ţara de astfel de deşeuri” a afirmat Ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Premii pentru cei mai „verzi”

În cadrul programului de colectare a deşeurilor electronice, organizatorii vor acorda premii, pentru stimularea celor înscrişi. La nivel local, asociaţiile de locatari, dar şi instituţiile şi companiile se pot înscrie într-o competiţie, ai cărei câştigători vor fi desemnaţi la sfârşitul perioadei în care se desfăşoara acţiunea în judeţul respectiv.

Categoriile de premii sunt următoarele : Cea mai „verde” Asociaţie de locatari, Cea mai „verde” instituţie, Compania „liberă” de DEEE-uri şi Cel mai EcoActiv cetăţean. Fiecare obiect ce intră în categoria DEEE-urilor, începâned cu bateriile de uz casnic şi până la boilere, vor fi cântărite şi punctate, urmând ca la finalul campaniei să fie realizat un clasament final pa baza căruia să fie stabiliţi câştigătorii.

Înscrierile se fac online, pe site-ul www.environ.ro, iar premiile vor consta în produse electronice „verzi”. Asociaţia Environ pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon 031.831.DEEE (031.831.3333) pentru informare şi programarea preluării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite