Antrenorul echipei de baschet feminin Nova Vita, agresat fizic de un suporter
0Stacey Nolan, antrenorul echipei mureşene de baschet feminin BC Nova Vita a fost agresat fizic şi verbal de un suporter al echipei, după meciul desfăşurat sâmbătă împotriva echipei CSU Alba Iulia.
Scandalul a început după ce mureşencele au pierdut partida cu scorul de 69 la 54. Potrivit ziarulunirea.ro, antrenorul mureşencelor, americanul Stacey Nolan a fost agresat fizic şi verbal de un suporter, care i-a aruncat vorbe grele şi atacuri rasiste.
Stacey Nolan a fost înjurat atât în limba engleză, cât şi în română, fiind lovit chiar cu unul dintre coşurile de gunoi din sală. Tehnicianul şi-a păstrat calmnul şi nu a ripostat. Altercaţia a durat circa două minute, fiind stopată de intervenţia câtorva jucătoare de la Nova Vita.
Potrivit totalbaschet.ro, agresorul tehnicianului echipei mureşene este Mihai săndulache, care ar fi făcut parte, la începutul sezonului, din staff-ul grupării feminine Nova Vita.
Meciul a contat pentru etapa a 18-a a Diviziei A de baschet feminin.