Vărul marelui sculptor Constantin Brâncuşi, ajuns unul dintre liderii importanţi ai rezistenţei anticomuniste
0
Grigore Brâncuşi s-a născut la 11 noiembrie 1910 la Brădiceni. Bunicul său era fratele lui Constantin Brâncuşi. A fost orfan de tată, dar a reuşit să frecventeze cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, însă a ales până la urmă o carieră militară.
A reuşit să ajungă până la gradul de căpitan în statul major al trupelor grănicereşti. „Prin ochi i se citea inteligenţa sclipitoare, prin cuvinte înţelepciunea şi bunătatea, prin idei patriotismul şi vederile clare asupra situaţiei politice şi sociale...“, spunea învăţătorul Ion. N. Rădoi despre Grigore Brâncuşi.
A luptat în război atât împotriva ruşilor, cât şi a germanilor. „La revenirea de pe front, comuniştii i-au propus să se înscrie în partidul comunist şi să fie făcut general. A refuzat, pe motiv că a văzut atrocităţile ruşilor. A refuzat şi propunerea de a rămâne în zona aliaţilor înainte de a reveni în ţară“, notează istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv“.
A fost dat afară din armată
După abdicarea forţată a regelui au început epurările în masă din armată, iar căpitanul de grăniceri a fot dat afara din armată. A încercat să se angajeze, dar nu a reuşit. Până la urmă s-a angajat vânzător la un aprozar din Piaţa Obor, dar pentru o perioadă scurtă. S-a întors la Peştişani şi a lucrat la pădure. A lucrat cu ziua la prăşit şi cosit în localitate.
„Cartierul general“ într-un conac din munte
La începutul anului 1948, Grigore Brâncuşi s-a retras în munţi, împreună cu fosta lui ordonanţă, Gheorghe Martău, şi a decis să formeze o grupare de luptă anticomunistă. Căpitanul şi-a denumit organizaţia „Români Uniţi-vă Împotriva Comunismului“ (RUIC). Au aderat la organizaţie mai mulţi învăţători şi localnici. Aceştia îi ajutau pe cei ascunşi în munţi cu mâncare şi bani. „Grigore Brâncuşi şi Gheorghe Martău şi-au organizat «statul major» la conacul ţăranului Gheorghe Dincu din Topeşti. Aici şi-au depozitat armele, muniţia, aparatul de radio şi, ulterior, o maşină de scris“, arată Gheorghe Gorun.
Manifeste către liderii comunişti şi cetăţeni
Primele acţiuni au constat în trimirea de scrisori şi manifeste anticomuniste în toată ţara. Lui Gheorghe Gheorghiu Dej i-a scris că ia totul din ţară, de la cereale şi până la minereuri, astfel încât România va sărăci:
„Neamul acesta nu te va ierta niciodată că l-ai dus şi îl duci în sapă de lemn şi nici pământul ţării nu va primi în sânul lui trupul vândut străinilor“. De asemenea, românii erau îndemnaţi, prin manifeste, să lupte împotriva comuniştilor. Satele din jurul comunei Peştişani au fost împânzite de manifeste anticomuniste. Gheorghe Martău se ocupa cu distribuirea manifestelor în ţară. Acesta le ducea în Gara de Nord, unde a lucrat ca hamal, şi cu sprijinul ceferiştilor pe care-i cunoştea trimitea manifestele în mai multe oraşe de unde, apoi, erau expediate. Securitatea se afla pe urmele lor, dar fără vreun rezultat, iar după 1949, căpitanul Grigore Brâncuşi devine tot mai popular. Acesta îşi schimbase înfăţişarea pentru a nu fi prins de securitate. Îşi lăsase barbă şi umbla haine de preot sau de pădurar. Vasile Goga, un securist din acelaşi sat cu Grigore Brâncuşi, a fost desemnat să conducă acţiunile de căutare a acestuia. Căpitanul se muta însă dintr-o parte în alta şi era greu de prins. „Caracteristica principală a acţiunii lui Grigore Brâncuşi este nonviolenţa, dublată de mobilitate“,
arată Gheorghe Gorun.
Susţinut de ţărani
Ţăranii din satele de sub munte erau solidari cu căpitanul Grigore Brâncuşi, căruia îi trimiteau alimente, cereale şi bani. Învăţătorii din Arcani au organizat o acţiune de colectare de bani şi grâu, iar mai târziu de carne şi cârnaţi afumaţi. Grigore Brâncuşi se arăta oamenilor care era singuri şi le cerea ajutorul. „Pare de necrezut, dar Grigore Brâncuşi, deghizat în călugăr sau cioban sau îmbrăcat în haine elegante, se deplasa şi în oraşul Târgu Jiu. (...) Numărul simaptizanţilor lui Grigore Brâncuşi creştea cu fiecare zi. Elevii de la Şcoala Normală din Târgu Jiu organizau adevărate dezbateri despre faptele căpitanului“, remarca Gheorge Gorun.
Manifestele ajungeau şi la profesorii din licee prin intermediul unei rude. Miliţia şi Securitatea se temeau ca rezistenţa să nu capete amploare şi organizau frecvent acţiuni de prindere a căpitanului.
Capturarea şi condamnarea
În seara zilei de 9 mai 1951, Grigore Brâncuşi a ajuns la Topeşti. Un pădurar l-ar fi anunţat pe locotenetul Vasile Goga, iar acesta a venit cu două camioane de securişti, care au încercuit pivniţa în care e aflau Brâncuşi şi Martău. Căpitanul a fost capurat şi rănit. A fost dus prima dată la sediul Securităţii şi de acolo la spital. A fost operat de medicul Cornel Adameşteanu, asistat de doctorul Brădişteanu, şi a fost salvat. Grigore Brâncuşi a rămas internat în spital sub pază medicală, cu lanţuri la picioare, care erau asigurate cu lacăt. A refuzat medicamentele şi hrană. Securiştii i-au eliberat un picior. Sub îngrijirea doctorului Adameşteanu, organismul căpitanului şi-a recăpătat funcţiile vitale.
Au mai fost arestaţi, pe lângă Gheorghe Mărtău, şi o serie de învăţători, ciobani şi ţărani, care au fost acuzaţi că l-au spijinit pe Grigore Brâncuşi. Ancheta a durat un an de zile şi aproape în fiecare zi cei doi erau bătuţi cu cruzime. Procesul s-a judecat la Tribunalul Militar Craiova. Pentru Grigore Brâncuşi, Securitatea ceruse condamnarea la moarte. Pe 19 mai 1952 a fost dată sentinţa: căpitanul Grigore Brâncuşi a primit o pedeapsă de 20 de ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Ajutorul său, Gheorghe Mărtău, a primit 10 ani de temniţă grea şi cinci ani degradare civică. Şi ceilalţi inculpaţi au primit pedepse cu ani grei de închisoare.
Grigore Brâncuşi a fost închis la Craiova, Jilava, Valea Nistrului, Satu Mare, Aiud, Gherla, Grindu, Periprava. A fost eliberat în anul 1964 la aministia generală.
Se încarcă comentariile...
