Tiberiu Tătaru a renunţat la funcţia de manager al Spitalului Judeţean Gorj. Ce  motive l-au determinat să renunţe la funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Tătaru nu mai este managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu
Tiberiu Tătaru nu mai este managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

Tiberiu Tătaru a renunţat la ostul de manager al Spitalului Judeţean de Urgeţă Târgu Jiu. Interimarul acestuia de trei luni în funtea spitalului s-a încheiat, iar Tătaru a solicitat să nu-i mai fie pelungit mandatul.

Tiberiu Tătaru a fost ales în funcţia de preşedinte al Colegiului Fizioterapeuţilor Gorj şi spune că a luat decizia să renunţe la postul de manager al Spitalului JUdeţean de Urgenţă pentru a intra în situaţie de incompatibilitate: „Din momentul în care colegii mei de breaslă m-au ales prin vot secret în mod unanim ca preşedinte al Colegiului Fizioterapeuţilor Gorj, organism profesional al meseriei mele, am considerat că trebuie să le fiu aproape şi s depun toate eforturile şi priceperea mea pentru a sprijini dezvoltarea acestei profesii la nivel judeţean şi naţional, urmând să candidez şi în structura centrală. Luând în calcul prevederile legislative prin care, pentru a evita o incompatibilitate, trebuie să optez în termen de 29 zile pentru una din funcţii, am ales să solicit domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj să nu mai prelungeasca mandatul de manager al SJU“.

Tiberiu Tătaru spune că în perioada mandatului său Spitalul Judeţean s-a dezvoltat:

„Ar fi multe de spus despre activitatea mea de aproape patru ani. Consider că am adus plus valoare acestei instituţii, am achiziţionat aparatură medicală, am diversificat serviciile medicale, am îmbunătăţit infrastructura şi sper că noua conducere să conţinue planul de management care s-a dovedit a fi pe o traiectorie bună“.

Tiberiu Tătaru se află în proces cu Agneţia Naţională de Integritate, care l-a găsit incompatibil. Acesta spuine că nu există nicio legătură: „Mă judec cu ANI şi procesul este abia la început. Va mai dura câţiva ani până când  se va lua o decizie, iar eu sper să câştig procesul. Nu există nicio legătură cu procesul cu ANI“. 

Tiberiu Tătaru a renunţat la ostul de manager al Spitalului Judeţean de Urgeţă Târgu Jiu. Interimarul acestuia de trei luni în funtea spitalului s-a încheiat, iar Tătaru a solicitat să nu-i mai fie pelungit mandatul. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite