Revelionul persoanelor cu dizabilităţi. Peste 100 de petrecăreţi au sărbătorit intrarea în noul an
0
Aproximativ 100 de persoane care suferă de diferite probleme de sănătate au petrecut cu două zile mai devreme trecerea în noul an.
Petrecerea a avut loc luni, 30 decembrie, la Centrul de zi „Christian“ pentru persoane cu handicap din Târgu Jiu. Evenimentul a fost denumit Ziua Recunoştinţei.
Persoanele cu dizabilităţi s-au distrat în voie, fără să se simtă stânjeniţi de privirile indiscrete ale celor din jur.

„Muzica a fost asigurata de Robert Gavrilescu si prietenii iar distractia a fost la ea acasă. Cu toţii am dansat, s-au facut dedicaţii specifice petrecerilor, iar la final, cei care au dorit si-au transmit gândurile şi dorinţele pentru anul care vine.
Am conştientizat încă o dată această binecuvântare de a avea un loc destinat persoanelor cu dizabilităţi, în care zilnic se desfăşoară activităţi de Informare şi consiliere socială, consiliere psihologică, socializare şi petrecerea timpului liber, activităţi socio-culturale si ocupaţionale, activitati de utilizare a calculatorului si comunicare prin reteaua de internet, activitati de kinetoterapie. Fie ca în Noul An să aveti parte de împliniri, satisfacţii, sănătate şi bucurii“, a spus Daniel Andrei, directorul Centrului de zi „Christian“.
