Mucegaiul din natură care a revoluţionat medicina. Povestea descoperitorului, care a primit premiul Nobel pentru Pace

Descoperirea penicilinei, substanţa care a revoluţionat medicina, a fost determinată de hazard şi de spiritul unui mare om de ştiinţă, Alexander Flaming, care a spus că nu a făcut altceva decât să atragă atenţia asupra ciupercii care este produsă de natură.

Alexander Fleming a fost laureat al premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în anul 1945, pentru descoperirea penicilinei.
 

Omul de ştiinţă s-a născut la data de 6 august 1881, în Ayrshire, Scoţia. Tatăl său a fost fermier şi a deţinut o fermă în suprafaţă de 800 de acri. A avut o copilărie foarte frumoasă. Alături de fraţii lui, Alexander pescuia în râul din apropierea fermei sau mergea la vânătoare de iepuri împreună cu un câine bătrân.
 

La vârsta de 14 ani a plecat la Londra, unde fratele lui îşi găsise un loc de muncă la o fabrică de ochelari. S-a înscris la Şcoala politehnică, secţia comercială. După ce a absolvit şcoala, a lucrat timp de cinci ani la compania de navigaţie American Line.
 

„O întâmplare i-a schimbat total cursul vieţii. După împlinirea vârstei de 20 de ani, a primit pe neaşteptate o mică moştenire din partea unchiului său John (250 de lire sterline, leafa lui la campanie fiind 2,5 pence pe oră) şi, la sfatul fratelui său Tom, care devenise medic, a renunţat la slujbă şi s-a apucat să studieze medicina”, menţionează Nicolae Chiorcea în lucrarea “Titani ai ştiinţei”.
 

S-a înscris, astfel, la Şcoală de medicină de pe lângă Spitalul Saint Mari’s, în toamna anului 1901. În paralel sau pregătit pentru admiterea la universitate. A fost admisă un an mai târziu, după care a obţinut o bursă de studiu pentru Ştiinţele naturale. 

A fost încadrat într-un laborator de bacteriologie

În anul 1907, Fleming a fost acceptată să lucreze în laboratorul de bacteriologie condus de către un om de ştiinţă renumit în perioada respectivă, Almroth Wright. A avut, astfel, prilejul să înveţe de la un om de ştiinţă dedicat muncii sale. Fleming era şi el foarte pasionat de munca pe care o desfăşura în laborator. Îşi monta singur aparatele, iar tot timpul era preocupat de cercetările pe care le desfăşura. În acelaşi timp şi-a pregătit examenele pentru finalizarea studiilor. A obţinut diploma de aur a Universităţii din Londra cu teza „Infecţii bacteriene acute”. 

A activat în Primul Război Mondial 

Fleming a activat în Primul Război Mondial. „L-a însoţit pe Wright în Franţa, la Boulogne-sur-Mer, unde a fost instalat un laborator de bacteriologie, având ca sarcini campania de vaccinare antitifică, care a salvat în mii de vieţi omeneşti, tratarea cazurilor de septicemie, tetanos, gangrena, din cauza infectării rănilor profunde, contra cărora nu existau pe atunci remedii, iar utilizarea antisepticelor se dovedea ineficientă. (...)  În 1918, Flaming a fost detaşat ca şef de laborator la un spital de campanie care se înfiinţase la Wimereaux, pe ţărmul Canalului Mânecii, unde a continuat să studieze antisepticele şi tratamentul rănilor cu ser salin în cazurile de septicemie şi gangrenă gazoasă, precizează Nicolae Chiorcea.
 

„Ceea ce căutăm noi este o substanţă chimică pe care să o putem injecta fără pericol în sistemul sanguin şi care să distrugă bacteriile Ce provoacă infecţii”, spunea Fleming. 

S-a căsătorit chiar în timpul războiului

Fleming s-a căsătorit chiar în timpul războiului, în iarna anului 1915, cu Sarah Marion McElroy, o irlandeză catolică infirmieră şefă, care conducea o clinică particulară pe care o deţinea la Londra. Sarah a vândut clinica şi cu o parte din bani a cumpărat o casă la ţară, unde îşi petreceau vacanţele şi weekend-urile. 

Substanţa din lacrimi cu acţiune antimicrobiană

În anul 1921 a fost avansat adjunctul lui Wright şi a primit propriul laborator, unde a reuşit, împreună cu Alisson, să descopere o substanţă cu o puternică acţiune inhibitoare antimicrobiană, care se găseşte în secreţia nazală, în lacrimi, albuşul oului, pe care a numit-o „lizozim“. Această descoperire ia întărit convingerea că poate să găsească o substanţă care să distrugă microbii. 

Cum a  descoperit penicilina

Flaming păstra chiar şi două-trei săptămâni culturile microbiene pe care le studia. În anul 1928 acceptat să scrie un capitolul referitor la stafilococi al unui tratat colectiv şi a reluat unele cercetări asupra unor colonii de stafilococi. A plecat pentru o vacanţă de câteva săptămâni şi, înainte de a arunca unele vechi culturi pe care le păstra în cutii, au observat că una din colonii fusese distrusă de un mucegai produs de o ciupercă microscopică numită penicillinium, care a apărut ca urmare a unui spor adus întâmplător de vânt pe fereastră laboratorului. Această ciupercă secretă o substanţă care distruge stafilococii. Fleming a încercat să îmbunătăţească substanţa pentru că proprietăţile acesteia se pierdeau în câteva ore sau zile. Descoperirea sa a trecut a trecut neobservată, deşi Flaming a prezentat-o la mai multe congrese de medicină. 

Cercetătorii care au pus în practică descoperirea

Doi cercetători, australianul Howard Florey, de la Universitatea Oxford, şi E. B. Chain, Au aflat de lucrările cu privire la descoperirea penicilinei. „Chain a avut  ideea de a folosi pentru concentrarea şi purificare a penicilinei o nouă metodă utilizată la conservarea plasmei sanguine şi care consta în trecerea directă în vid, din starea solidă în stare gazoasă a soluţiilor apoase congelate, metodă care a fost utilizată la fabricarea penicilinei până în 1946”, menţionează Nicolae Chiorcea. 
 

Rezultatele obţinute au fost publicate în revista „The Lancet”, însă cei doi nu au obţinut ajutorul de care aveau nevoie pentru a produce penicilina la scară industrială. Au plecat în Statele Unite ale Americii unde au primit sprijinul necesar din partea unui laborator din Illinois. Primele cantităţi de penicilină au fost livrate armatei, în anul 1943, care se afla în plin război, fiind salvate astfel zeci de mii de vieţi. 

Fleming era deosebit de modest şi nu şi-a asumat meritul descoperirii penicilinei. Acest lucru l-a făcut Almroth Wright în revista Times. Fleming a fost ales membru în Royal Society şi a început să colinde lumea, fiind invitat la conferinţe.

„Am fost învinuit de a fi putut inventa penicilina. Niciun om nu ar fi putut inventa penicilina, întrucât,din timpuri imemorabile, ea este produsă  de natură şi de un anumit mucegai... Nu, nu am inventat penicilina, ci am atras atenţia oamenilor asupra ei şi i-a dat un nume“, 

spunea Flaming.
 

Fleming a murit la vârsta de 73 de ani. El se pregătea să plece între o călătorie la Istanbul şi se temea să nu se îmbolnăvească deoarece era slăbit după o iarnă geroasă. Astfel, a făcut un vaccin antitific, dar a doua zi sa simţit rău şi a murit până la venirea medicului.