Metodele barbare prin care moaşele de odinioară ajutau femeile să nască uşor

Venirea pe lume a unui copil era un moment bine chibzuit de toată familia

Un întreg ritual de obiceiuri precedea, în lumea satului românesc, venirea pe lume a unui copil. Chiar şi la naştere era respectat un întreg ceremonial, iar moaşa juca un rol primordial.

Venirea pe lume a unui copil reprezenta un moment care era foarte bine cumpănit de toată familia.

„Procrearea unui copil era percepută de către familia tradiţională românească drept un dar sfânt, dumnezeiesc. De aceea, actul sexual nu se consuma oricând. Exista libertate, dar şi un simţ înnăscut şi cultivat pentru valoarea bunei-cuviinţe. Normele morale, demnitatea, sănătatea mamei şi a viitorului făt erau apărate cu responsabilitate şi printr-o serie de practici magico-rituale performate atât în momentele de maximă fertilitate feminină, când femeia era însărcinată, dar şi după naştere. Protecţia copilului începea chiar din perioada intrauterină (româncele însărcinate evitau supărarea pentru a nu pune în pericol viaţa copilului). Boala sau infirmitatea erau primejdioase pentru integritatea fătului“, arată Roxana Deca, istoric la MUzeul Olteniei în lucrarea „Semificaţii rituale ale moşitului“.

„Femeia grea nu-i sclobod să se uite la oameni beteji, că face şi copilul beteag, sau să betejeşte ea şi nu mai poate face şi alţi prunci. Da nu-i sclobod nici să să uite la mortăciuni ori la animale bolnave”; „Dacă în anul când o femeie trebuie să nască a fătat vreo scroafă sau vreo vacă, iapă, şi dacă mieii, iezii etc. sunt frumoşi, femeia va naşte uşor şi copilul va trăi”; „Pentru ca femeia să nască copii, moaşa îngroapă buricul la rădăcina unui măr tânăr şi sănătos”, sunt câteva din zicerile din lumea satului românesc.

Moaşa avea un rol primordial la naşterea copilului 

La naştere, alături de părinţi, participau şi alte persoane cu roluri rituale bine determinate, care vizau viaţa nou-născutului: moaşa, naşii şi cumetrii. „Rolul primordial în uşurarea naşterii îl juca moaşa, care poseda cunoştiinţele empirice necesare pentru a pregăti, psihic şi fiziologic, femeia să nască şi sub controlul căreia se înfăptuia naşterea. (...) Ea asigura legătura dintre viaţa reală şi lumea intrauterină, traducând legăturile dintre lumea de aici şi „cea a personajelor care pot influenţa viaţa celui care a fost adus pe lume de ea sau a familiei acestuia, veghind la armonia familiei şi la bunele sale relaţii cu universul: când femeile însărcinate sunt chinuite de zburător, cheamă într-o marţi sau vineri pe moaşă ca să-i descânte şi s-o vindece. Moaşa aduce apă neîncepută şi o toarnă într-o căldare. Ia apoi nouă feluri de plante şi punându-le pe acestea, pe rând, în căldare, descântă, după care gravida este spălată în căldare“, mai precizează istoricul.

Obiceiuri pentru o naştere mai uşoară 

Ca să aibă parte de o naştere uşoară, moaşele apelau la tot felul de obiceiuri, undele dintre ele care ţin de domeniul fantasticului.

„Ca să-şi exercite meseria, moaşele mai apelau la un întins registru de mijloace, unele cu motivaţie magico-religioasă, altele cu echivalent în medicina ştiinţifică. Se împlineau rituri care aveau ca obiect purificarea, uşurarea travaliului lehuzei şi ocrotirea mamei şi a copilului: aşternerea «betelor» femeii însărcinate prin casă, deschiderea lacătelor în apă, slobozirea apei prin sân, aruncarea prin sânul gravidei a unui ou, secure, bardă, topor, crezându-se că aşa va ieşi copilul din mamă, trecerea gravidei printr-un cerc de butoi ca ea să nu mai ţină copilul asemenea butoiului fără cercuri care curge şi se varsă, afumarea casei cu ardei pisat, provocându-i strănuturi energice şi, deci, contracţii. Dacă durerile facerii erau slabe, se aşeza gravida pe fundul unei căldări încălzite, iar când avea dureri insuportabile, i se descânta «de deochi» sau «de cuţit»“,

menţionează Roxana Deca.

Femeile care ajutau la naştere ştiau să prepare alifii şi ceaiuri dezinfectante. Uneori, persoanele respective, care aveau cunoştinţe obstetrice şi acordau asistenţă în timpul naşterii, asigurând buna ei înfăptuire, deveneau şi moaşe propriu-zise. Ele erau recompensate cu bani sau bunuri. 

Tăierea ombilicului

Moaşa se ocupa de tăierea ombilicului. La fel, aceasta ducea la îndeplinire un întreg ritual, pentru ca nou-născutul să aibă noroc şi spor în viaţă. „Moşitul nu viza atât ajutorul dat unei femei la naştere, cât asigurarea integrării nou-născutului în existenţă, printr-o serie de ritualuri: tăierea buricului acestuia, oficierea unor rituri de agregare menite să-i mijlocească «nepotului» o soartă cât mai fastă, să-l protejeze împotriva duhurilor malefice, precum şi îngrijirea lehuzei o anumită perioadă de timp. De aceea, în mod obişnuit, moaşa copilului nu coincidea cu femeia care avea în seamă buna desfăşurare a naşterii. Încă înainte de naşterea copilului, moaşa recurgea la unele practici magice cu semnificaţie augurală (de pildă, punerea lângă patul celei ce aştepta să nască a unor obiecte-furcă de tors, topor, bâtă, pânză, caier, sare, pâine etc.- care să determine vrednicia nou-născutului, să-i aducă noroc). Nou-născutul era separat de lumea din care venea, din preexistenţă, prin separarea propriu-zisă, adică prin tăierea cordonului ombilical şi prin rituri de purificare. Imediat după naştere avea loc moşitul, adică tăierea cordonului ombilical. Operaţia se efectua cu o «custură» găsită, ca nou-născutul să aibă noroc la găsit bani, o bucată de seceră, un vârf de coasă găsită, «să aibă noroc la bucate», foarfecă de tuns oile, pentru «noroc la animale», un topor, «să fie tare ca el» etc. Legarea buricului se făcea cu fire luate din «chiotoarea» cămăşii tatălui şi câteva fire de păr din capul lăuzei, răsucite împreună, ca fiul să ţină deopotrivă la părinţi“, se mai arată în lucrarea „Semificaţii rituale ale moşitului“.

Prima scaldă

Prima îmbăiere a noului-născu avea o imortanţă deosebită. În apă se introducea un ban din argint, sare, busuioc şi grăunţe. „La câteva ore de la naştere se efectua prima scaldă rituală. Cu apă fierbinte, în care se introduceau un ban de argint, pe care-l lua moaşa, grăunţe, pentru a avea parte de bucate, pene de pasăre să fie sprinten, pene de raţă să scape de înec, sare, să fie ferit de deochi sau vrăji, busuioc pentru frumuseţe etc. (...) La scăldare asistau numai femeile. Dintre bărbaţi nu putea asista decât naşul, adică cumătrul mare. Îmbăierea se făcea cu apă rece, iar în Moldova şi Bucovina exista practica aşezării sub masă a copilului îmbăiat şi înfăşat. (...) Copilul se înfăşa cu lucrurile pregătite de mamă sau aduse de naşă. (...) Ca duhurile rele să nu se apropie de copil, moaşa aşeza lângă copil unele obiecte de fier ocrotitoare, întorcea vasele din casă cu gura-n jos, spărgea o oală nouă de lut, lega la uşă crengi de măceş etc. (...) Apa de la scaldă nu se arunca după apusul soarelui, ci a doua zi. Ea se scotea din casă cu o deosebită solemnitate“, prezintă Roxana Deca,.

Moaşa avea grijă şi de lăuză.  Pentru a o păzi de deochi, întâi o descânta, legându-i la gât un fir roşu, pe care trebuia să-l poarte până la ieşirea din biserică.