Groapă de gunoi într-un apartament din Târgu Jiu
0Un târgujian cu probleme psihice şi-a transformat apartamentul într-o adevărată groapă de gunoi. Vecinii nu au mai putut să suporte mirosul pestilenţial şi au trimis sesizări la diferite instituţii.
Apartamentul se află pe Aleea Castanilor, în cartierul Diana, iar locatarul de la etajul III şi-a transformat locuinţa într-o groapă de gunoi. Acesta stă lângă ghenele de gunoi şi le cere cetăţenilor plasa cu gunoi pentru a căuta diferite lucruri pe care le consideră trebuincioase. În acest fel, casa lui este plină de tot felul de gunoaie. Mai mult decât atât, locatarul cu afecţiuni psihice trăieşte de ani de zile fără curent şi gaze.
„Suntem exasperaţi de muşte, gândaci, şobolani“

„Toată scara e topită de supărare din cauza acestui individ. Am strâns şi semnături să mergem în audienţă la Primar, împreună cu asociaţia. Are datorii de 7.000 lei la asociaţie, nu are curent, nu are gaze, nu are apă. În rest are gunoaie şi rozătoare şi alte vieţuitoare. Am făcut nenumărate plângeri la Primărie pe www.domnuleprimar.ro şi de fiecare dată am primit răspunsuri seci (o sa încercăm să facem ceva). După ce aţi vorbit dvs la Primărie, au trimis acum Poliţia Locală aici. Nu le-a dat voie în apartament, dar poliţiştii ştiau de situaţie. Noi când i-am sesizat, n-au prea venit. Locuim într-un bloc pe strada Aleea Castanilor bl. 3, scara 1, iar apartamentul cu pricina este la numărul 15. Suntem exasperaţi de muşte, gândaci, şobolani şi chiar mirosul greu suportabil ca la groapa de gunoi a Polarisului. Acum o lună l-a luat poliţia şi l-a dus la Pasarelă, ca începuse să dea cu borcane după copii, pe afară. Iar acum ani de zile i-a mai făcut Primăria o dată curat în apartament şi au scos tone de deşeuri, dar acum are mai multe”, a spus Alexandru Ologeanu din Târgu-Jiu.