FOTOGALERIE Caporalul împuşcat în cap a fost înmormântat cu onoruri militare
0Caporalul Adrian Toader a fost condus, sâmbătă, pe ultimul drum de către zeci de militari şi sute de localnici din satul Ciupercenii de Olteţ.
Militarul care a fost găsit, miercuri, împuşcat mortal în cap a fost înmormântat cu onoruri militare. Colegii au purtat pe braţe sicriul, iar în momentul în care a fost depus în mormânt au tras trei salve de puşcă. Cimitirul în care a fost înmormântat caporalul se află chiar în faţa casei în care acesta a locuit.
Cei care l-au cunoscut au fost marcaţi de durere. „Nu sunt rudă cu el, dar a fost un băiat deosebit. Era foarte cuminte şi harnic. Dumnezeu îi ia la el pe cei buni“, a spus o localnică.
Procurorii militari continuă cercetările
Procurorii continuă cercetările pentru a stabili dacă a fost un accident sau sinucidere. Verdictul va fi anunţat peste aproximativ două săptămâni. Anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize balistice a armei. Cazul este cercetat de un procuror militar din Craiova.
Adrian Toader a fost găsit decedat prin împuşcare în timpul efectuării serviciului de pază.