Destinul crunt al unui călău fără milă: s-a îndrăgostit, dar nu s-a putut căsători cu aleasa lui

Gavril Buzatu a fost un călău vestit al temniţei din Iaşi. A fost ales dintre ceilalţi deţinuţi, pentru că avea o privire fioroasă, aşa cum remarcau cronicarii vremii.

Călăul devenise faimos ca urmare a cruzimii sale. Nu arăta niciun strop de milă faţă de cei cărora le punea capăt vieţii. Gavril Buzatu a ucis cu sânge rece tot felul de condamnaţi la moarte. De la Voicu Harabagiu, tâlhar care despicase cu toporul capul un neguţător pentru a-i lua banii şi până la frumosul haiduc Ion Chetreanu. „Pe o vreme friguroasă, el fu spânzurat de Gavril Buzatu. Bietul Chetreanu scăpase odată de moarte, datorită mitropolitului Veniamin Costache, care l–a iertat şi luat sub pulpana ocrotitoare a mantiei sale. Haiducul îl însoţea pe mitropolit la toate vizitele ce le făcea la schituri şi mănăstiri, nimeni neîndrăznind să atace rădvanul mitropolitului. Totul până într–o zi. Dorul de haiducie l–a apucat din nou pe Chetreanu. Aflat ca de obicei în spatele rădvanului, în drum spre Mănăstirea Neamţului, ajungând pe la mijlocul codrului, lângă un izvor, el, dintr-o dată, s–a aruncat la picioarele înalt Prea Sfinţiei Sale şi, cerându–şi iertare, dispăru apoi în întunecime. A fost prins de poteră prin trădare. Cruzimea lui Gavril Buzatu depăşise graniţele capitalei Moldovei“, arată istoricul Eugen Şendrea în volumul „Iubiri vestite“ .

Cerere ca să se poată căsători

Gavril Buzatu locuia într-o casă din mahalalele Iaşiului. Toată lumea se ferea din calea acestuia. Călăul s-a îndrăgostit de o copilă de 17 ani pe care o zărise în curtea casei sale în timp ce se întorcea de la temniţă. A început să-i facă tot felul de cadouri, iar într-o bună zi a cerut-o de soţie.

„Ca să se însoare, trebuia aprobarea Divanului. În 1844, Gavril Buzatu înmână o jalbă marelui armaş, prin care cerea să se însoare. Acesta, care trecuse prin multe, citind jalba, rămase fără grai. Ridică neputincios din umeri şi o puse pe masa înaltului Divan. Dându–se citire insolitei cereri, boierii ridicară din sprâncene şi chemară în ajutor pe pravilistul Damaschin Bojinca. Acesta răscoli vechile pravile, găsind într-un târziu un paragraf care se potrivea jalbei călăului: «Vinovatul cel osândit la închisoare nu poate face puternică alcătuirea căsătoriei din ziua aceia în care i se face cunoscut hotărârea giudecătorească şi în curgerea vremii osândirii sale, deci nu are voie să se însoare». Ce a fost în sufletul lui nu–i greu de închipuit. El însă şi–a continuat cumplita sa meserie“, menţionează istoricul Eugen Şendrea.

Călăul Buzatu a murit într-o chilie

Călăul nu s-a dat bătut şi a continuat să trimită jalbe pentru a se putea căsători, dar de fiecare dată răspunsul a fost negativ.

Odată cu plecarea lui Mihail Sturdza de la domnie, s-a încheiat şi cariera lui Gavril Buzatu. „Într-o zi primi poruncă să părăsească oraşul. O haraba opri în faţa locuinţei sale. Fu urcat în ea, cu puţinele lucruri, păzit de-o parte şi de alta de doi călăreţi înarmaţi. Când căruţa trecu prin faţa casei Saftei, simţi că se rupe ceva în întreaga sa fiinţă. Pentru o clipă ar fi vrut să-i omoare pe cei doi paznici şi să se ducă la Safta lui. Se linişti însă. Privi îndelung. Pe obraji i se prelinseră lacrimi. Erau primele, dar şi ultimele din viaţa lui de călău. A fost dus la Mănăstirea–Secu. Aici, într-o chilie mică şi întunecoasă, îşi va depăna amintirile, găsindu-şi sfârşitul într-un noiembrie al anului 1856, uitat de toţi“, se mai prezintă în volumul „Iubiri vestite“.