De ce a emigrat populaţia turco-tătară din Dobrogea. Printre motive se numără corupţia şi abuzurile funcţionarilor români

Populaţia turcă a emigrat din Dobrogea într-un număr mare după Războiul de Independenţă

Dobrogea a fost puternic afectată de Războiul de Independenţă (1877-1878), iar populaţia de naţionalitate turco-tătară s-a simţit în pericol şi a emigrat în Turcia.

Imediat după revenirea Dobrogei la România, migraţia a început să se manifesta din ce în ce mai puternic. „Una dintre problemele principale cu care se vor confrunta autorităţile române după reintegrarea Dobrogei statului nostru a fost emigrarea populaţiei turce în patria mamă, acestea căutând să ia măsuri care să stopeze, pe cât posibil, emigrarea populaţiei turco-musulmane, în acest scop făcând investigaţii pentru a descoperi cauzele acestui fenomen îngrijorător, fenomen ce va lua amploare mai ales după proclamarea Republicii Turcia (în anul 1923) şi după iniţierea reformelor «părintelui» Turciei moderne, Mustafa Kemal, când populaţia turcă din toate regiunile care aparţinuseră fostului Imperiu Otoman era chemată să contribuie la făurirea noului stat turc.

Pentru populaţia turco-musulmană din Dobrogea războiul din 1877-1878 a însemnat un moment esenţial în ce priveşte stabilitatea şi siguranţa ei. Din informaţiile existente în presa de limbă româna şi în cea de limbă turcă, precum şi din documente de arhivă, reiese că, în timpul războiului, dar şi în perioada următoare, s-a produs un adevărat exod din rândul acestei populaţii. Cifrele pe care le redăm – cu toată aproximaţia lor, datorată împrejurărilor de atunci - ne ajută să ne facem o imagine de ansamblu asupra emigrării populaţiei musulmane. Astfel, o corespondenţă din Istanbul, de la sfârşitul lunii aprilie 1878, ne dă cifra de 50-60.000 de emigranţi din Rumelia Orientală la Adrianopol, iar, din raportul generalului Stolypin (guvernator general al Rumeliei Orientale până în iulie 1879) din iulie 1878, reiese că aproximativ 160.000 de musulmani au emigrat din Bulgaria de nord şi Dobrogea“, arată istoricii Valentin Carată şi Valeriu Ţurcan, în lucrarea „Ocupaţia rusă şi emigrarea populaţiei turco-tătare din Dobrogea“.

Împroprietăriri cu pământ şi burse pentru elevi

Presa prezenta motivele pentru care populaţia turcă prefera să plece din Dobrogea. „În ziarul „Halk”, într-unul din articolele sale, făcându-se un scurt istoric al populaţiei turco-tătare din Dobrogea, se arată că această populaţie a venit în Dobrogea de Nord (judeţele Tulcea şi Constanţa) din Crimeea, după ce acest ţinut a fost anexat Imperiului Ţarist de către împărăteasa Ecaterina în 1783, şi mai cu seamă, după războiul - îndeobşte numit al Crimeii - din anii 1853-1856, din cauza abuzurilor la care a fost supusă de autorităţile ruseşti. În urma unirii Dobrogei la România în 1878, populaţia turco-tătară s-a temut, crezând că va fi tratată la fel ca în Rusia şi de aceea, a început să emigreze în Anatolia“, arată cei doi istorici.

Autorităţile române vor lua o serie de măsuri pentru a susţine minoritatea turcă, în vederea stopării migraţiei acesteia. „Autorităţile române nu numai că nu vor abuza de această populaţie, dar se vor arăta chiar interesate de situaţia ei. Astfel, regele Carol I va sprijini minoritatea turcă din Dobrogea printr-o serie de măsuri ca: împroprietărirea cu zece hectare a capilor de familie şi bărbaţilor ce împliniseră vârsta de 21 de ani; moscheile şi bisericile sunt şi ele împropietărite cu 10 hectare; personalul clerical este scutit de serviciul militar; copii musulmani suntprimiţi în şcolile româneşti oferindu-li-se chiar burse. Această temere de la început a populaţiei turce că autorităţile române o vor prigoni s-a dovedit a fi fără temei şi altele vor fi cauzele care o vor determina pe aceasta să plece. Astfel, în urma legii pentru reglementarea propietăţii rurale dobrogene din 1882, se constata o deteriorare a păstoritului – specific Dobrogei - cauzat de fărâmiţarea terenurilor prin măsura de a se da pământ în loturi mici, păstorit care constituia şi ocupaţia principală a populaţiei turce, aceasta trăind mai ales în mediul rural“, relatează cei doi istorici

Dobrogea, puternic afectată de război

De asemenea, după război, Dobrogea decăzuse foarte mult, iar populaţia musulmană a preferat să plece. „Despre situaţia Dobrogei de după război ni se par semnificative câteva fraze din Darea de seamă făcută de Consiliul Judeţean Constanţa la 18 ianuarie 1881 de către prefectul judeţului Remus M. Opreanu: «Când am venit, o mare parte a judeţului era acoperită de ruine. Sate bogate şi prospere altădată dispăruseră sau nu mai rămânea dintr-însele decât ziduri dărâmate. Ce erau Argâr–Ahmed, Sarai, Muslu, Şiriu, Capugi, Curugea, Cartal, Terzicoi, Satişcoi, Boascik, Erkeşik, Baltagi, Karamurat, Anadalkoi, Murfatlar, Ilanlâk, Hoşkadân, Daulikoi, Derekoi, Tusla, Mahmud Kuius, Kacemak, Mulceova, Talaşman etc., ca să nu numesc decât satele importante Grămezi de ruine. Câmpurile asemenea, în cea mai mare parte pustii.

Ce erau Mangalia, Medgidia, Constanţa chiar în cartierele ocupate altădată de populaţiunea musulmană?28 Se mai arată că deşi războiul nu s-a purtat practic în Dobrogea, aici ,,ura şi pasiunile de tot felul se dezlănţuiseră”, iar «populaţiunea, musulmană mai cu seamă, câtă nu fugise sau se întorsese în urma păcii, era fără curagiu, fără moral, părăsită destinului ei, destin care atunci era plin de zile negre pentru dânsa». Neputându-se adapta noii situaţii, populaţia turco - tătară va începe să emigreze“, menţionează Valentin Carată şi Valeriu Ţurcan.

Abuzurile funcţionarilor, un alt motiv al emigraţiei

Un alt motiv al emigrării, susţin cei doi istorici, l-a constituit administraţia defectuoasă din Dobrogea, mai ales corupţia funcţionarilor locali, care săvârşeau abuzuri şi asupra populaţiei româneşti, dar mai ales asupra celei musulmane. Articolele pe această temă în paginile ziarelor acestei comunităţi erau numeroase. 

„Creşterea de la zi la zi a numărului turcilor dobrogeni care emigrau a neliniştit atât autorităţile române - aceasta pentru faptul că populaţia turco-musulmană a dat dovadă de lealitate şi ataşament sincer faţă de statul român -, cât şi pe puţinii intelectuali turci din Dobrogea, care vedeau ameninţată existenţa comunităţii lor“, se arată în lucrarea „Ocupaţia rusă şi emigrarea populaţiei turco-tătare din Dobrogea“.
 

O serie de intelectuali din rândul populaţiei turce, cum ar fi vocatul Feric Bectemir, s-au ridicat pentru a arăta că în Turcia sunt destul de multe probleme, iar părăsirea averilor nu reprezintă o soluţie. „Acest avocat consideră purtarea aparatului funcţionărescca principala cauză a emigrării turco-tătarilor. El afirmă: «cel mai mic funcţionar de la ţară, abuzând de drepturile lui, a persecutat şi nedreptăţit populaţia care fatal a început să emigreze», se mai aată în lucrarea „Ocupaţia rusă şi emigrarea populaţiei turco-tătare din Dobrogea“. Acesta mai menţiona că un alt motiv al migraţiei îl reprezenta cazarea coloniştilor în caselor turcilor. 

De asemenea, 200 de fruntaşi ai musulmanilor, grecilor, armenilor, evreilor - în frunte cu muftiul şi arhiepiscopul grec -  au înaintat un protest Porţii Otomane, prin care se combătea crearea unui principat autonom bulgar, soluţie propusă convenţia de armistiţiu ruso-turcă semnată la Adrianopol la 19 ianuarie 1878. 

O parte dintre emigranţii turci s-au întors în Dobrogea

După ce Dobrogea va reveni României, mulţi dintre cei care emigraseră se vor întoarce la casele lor şi  pământurile lor. „Chiar dacă minoritarii turci nu au ajuns la mari demnităţi în statul român, ei vor rămâne miniştri ai bunelor relaţii cu românii majoritari, prieteni şi sfătuitori. Gospodari, harnici şi inimoşi, energici şi întreprinzători, minoritarii turci se vor dovedi loiali statului român şi intereselor superioare ale naţiei. În aprecierea relaţiilor dintre majoritarul român şi minoritarul turc şi-au pus amprenta şi relaţiile româno - turce, fondul de istorie comună ale celor două popoare. Musulmanii dobrogeni au considerat mereu Dobrogea pământ românesc, au susţinut integritatea provinciei în cadrul statului român“, mai prezintă cei doi istorici.