Cum au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte de puterea maghiară din Transilvania 16 intelectuali români. Cazul David Pop, petrecut în urmă cu un secol
0
Cazul David Pop a fost cel mai cunoscut din Transilvania în privinţa asupririi românilor care se opuneau puterii maghiare. 16 intelectuali români care erau bănuiţi de colaborare cu serviciile secrete româneşti au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte.
O stare de teroare prin diferite manifestări a fost impusă de puterea maghiară din Transilvania în timpul secolului al XIX-lea, precum şi la începutul secolului al XX-lea. Pe lângă maghiarizarea învăţământului din zonele locuite de români, s-a trecut, apoi, la arestarea celor care erau critici la adresa celor aflaţi la conducere.
Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui David Pop. „Cea mai violentă formă de teroare la care guvernul maghiar a apelat a fost arestarea şi adiacentele acesteia încarcerarea şi într-un final condamnarea la moarte a «celor corupţi». Întâlnită pe întreaga perioadă dualistă, politica de deznaţionalizare şi de teroare promovată de către guvernul maghiar şi-a consumat un ultim episod în timpul Primului Război Mondial, atunci când, pentru a defăima imaginea românilor în faţa Împăratului, contele Tisza a arestat un grup de 16 intelectuali şi i-a acuzat de trădare. Acesta a fost denumit «cazul David Pop» după numele învăţătorului din Hărman de la care a pornit întreaga acţiune, iar memoriile celor încarceraţi, în cea mai mare parte nepublicate dezvăluie formele de teroare de stat pe care guvernul maghiar le-a exercitat.
Începutul Primului Război Mondial a declanşat asupra intelectualităţii române din Ardeal o avalanşă de arestări dar cea mai de răsunet dintre acestea a fost «cazul David Pop». Aflat sub presiunea autorităţilor de la Berlin, care insistau asupra Budapestei acordarea de drepturi naţiunii române în speranţa atragerii Vechiului Regat de partea Puterilor Centrale, guvernul maghiar a pus la cale un «monstruos proces» prin care vroia să demonstreze că românii sunt o naţie de trădători şi nu merită să primească drepturi“, arată istoricul Cristian Lupu.
David Pop aduna informaţii cu caracter militar
Serviciul de informaţii al armatei române i-a recrutat pe patrioţii români ardeleni, printre care s-a numărat şi David Pop. Acesta a adunat informaţii cu caracter militar. „În contextul unei aproprieri cât mai intense a românilor ardeleni cu România şi a apariţiei ideii de refacerea a «regatului dacic», serviciul de informaţii al armatei române a atras spre colaborare o serie de patrioţi români ardeleni.
Învăţător în Hărman, născut într-o familie de revoluţionari, bunicul său a fost împuşcat la revoluţia de la 1848, David Pop a fost recrutat în 1914 cu ajutorul fratelui său Romulus Pop şi a soţiei acestuia care colaborau deja cu serviciile române. Aflat în slujba serviciului român David Pop a adunat informaţii cu caracter militar, obţinând astfel de la Pompiliu Dan hărţi care indicau situaţia fortificaţilor din zona Zărneşti, unde era director de şcoală, de la Spiridon Boita informaţii din zona Buzăului şi Braşovului, de la Popescu Romulus a obţinut fotografii ale unor obiective strategice, Romulus Cristoloveanu, directorul şcolii din Râsnov, i-a oferit o hartă cu traseele fortificaţiilor din zonă etc“, mai prezintă Cristian Lupu.
16 intelectuali români au fost arestaţi
David Pop a intrat în atenţia Serviciului de contraspionaj maghiar, ca urmare a modului neprofesionist în care a acţionat. Doi agenţi au fost infiltraţi. 16 intelectuali români au fost arestaţi. Doi agenţi au fost infiltraţi. 16 intelectuali români au fost arestaţi, iar nouă dintre ei au fost condamnaţi la moarte.
„Lipsa de profesionalism cu care şi-a desfăşurat activitatea David Pop va atrage atenţia serviciului de contraspionaj maghiar. Aceştia vor infiltra doi agenţi, Mendel Rafael şi Iakab Marton, care s-au prezentat ca trimişi ai armatei române. Fără să îşi dea seama de cursa care i-a fost întinsă David Pop şi-a continuat activitatea timp de aproape patru luni, perioadă în care a adunat informaţii şi a întocmit rapoarte după indicaţiile celor doi. Dându-şi seama că David Pop a devenit bănuitor faţă de ei, au trecut la acţiune, reţinându-i la cenzură o scrisoare şi s-a efectuat o percheziţie la domiciliu unde au găsit documente care au dus la arestarea întregului grup. Au fost arestaţi 16 intelectuali români în data de 22 octombrie 1915, încarceraţi şi după 11 luni nouă dintre ei au fost condamnaţi la moarte, iar restul la ani grei de închisoare“,
mai arată istoricul Cristian Lupu.
Graţiaţi de Carol al VI-lea
Au urmat o serie de presiuni la nivel internaţional. Discursul deputatul Isopescu Grecu în Parlamentul de la Viena a avut un mare răsunet şi cazul a fost rejudecat, iar cei 16 români au fost graţiaţi. „În urma pledoariei susţinute de către deputatul Isopescu Grecu în Parlamentul de la Viena, discursul său fiind publicat a doua zi de către ziarele vieneze şi a avut un larg răsunet european, fiind preluat chiar şi în presa din SUA. Împăratul a numit o comisie, formată din cinci judecători militari, care a reexaminat cazul. Aceasta, alături de presiunea opiniei publice şi a intervenţiei duhovnicului dr. Seipel, care era în relaţii foarte bune cu Împăratul, l-au determinat pe Carol al VI-lea să dispună graţierea celor 16 intelectuali“, menţionează Cristian Lupu.
Arestarea, o formă de intimidare
Arestarea a fost principala formă de teroare la care statul a apelat în încercarea de a-i intimida pe cei care erau critici la adresa regimului. „Spre exemplu în intervalul 1914-1919 au fost “surghiuniţi, internaţi 308 preoţi, închişi în puşcărie 86 (osândiţi la 66 ani muncă silnică) 4 preoţi şi clerici au fost omorâţi, 4 osândiţi la spânzurătoare, au murit în închisoare 5, în pribegie 7 şi în urma suferinţelor 35. (…) Această practică era una obişnuită, mai ales în condiţiile Primului Război Mondial, când Ungaria se simţea ameninţată de dorinţa României de a-şi alipi Transilvania, iar arestul era folosit ca o formă de intimidare a celor care complotau împotriva naţiunii maghiare. Descris în memorii, arestarea a provocat sentimente de frică şi panică“, se mai precizează în lucrarea istoricului Cristian Lupu.
Mărturisiri ale intelectualilor arestaţi
Iată cum povesteşte Romulus Cristoloveanu momentul arestării: „Soţia mea speriată, deschide uşa clasei (eu aveam locuinţa în şcoală, fiind director) şi mă chiamă afară din clasă, fiindcă mă caută cineva. Es în gang. Acolo 4 jandarmi înarmaţi până în dinţi şi 1 detectiv necunoscut [...] detectivul cere o hârtie de la un jandarm şi făcându-se că citeşte îmi spune ungureşte că «în numele legii sunt arestat» şi să nu încerc să mă opun, că voi fi împuşcat. Am spus că forţei majore trebuie să mă supun. M-au dus în locuinţa mea».
Pompiliu Dan descrie momentul arestarii sale astfel: „Era ziua de 22 Oct. 1915 mă pregăteam să merg şi să duc o coroană la înmormântarea iubitului meu coleg, fost director al liceului din Braşov, Virgil Oniţiu, când fără de veste fui oprit în loc şi arestat de detectivul Csaszar însoţit de câţiva jandarmi cu pene de cocos [...] După ce m-au percheziţionat la domiciliu şi la corp, m-au escortat în lanţuri la Cluj”.
În cazul lui Spiridon Boita lucrurile au devenit şi mai grave în urma arestării atât a soţiei, cât şi a fiicei lor în vârstă de 11 ani. „Perioada încarcerării a avut efecte dezastruoase asupra sănătăţii fizice şi mintale ale celor 16 intelectuali. Condiţiile în care erau închişi cu greu le putem numi umane. Romulus Cristoloveanu face o descriere a celulei şi a condiţilor din închisoare: «Patul? Un adevărat obiect de supliciu. Îngust şi dacă stai pe spate lungit trebuie să ţi mâinile întinse pe lângă corp şi picioarele lungite, altfel îţî rupi oasele din coate şi genunchi. De altfel, răceala ferului îţî atrage atenţiunea că nu te-ai aşezat regulamentar. Pânza sacilor murdară, nespălată, cu pete mari de sânge. Cearşaful îngust, murdar şi găurit, perina, sau mai bine zis, sulu de sub cap, cu pae ca tărâţa şi cu o faţă murdară. Pătura? Pătură de puşcărie. Am avut nenorocul a găsi o pătură subţire de vară, dar mă încălzeau purecii din ea. [...] Odată pe zi fertură şi pâne ca de 2 cm. În timpul de pace. Aceasta era porţia pe 24 ore. Mâncam numai la prânz. Mâncarea robilor consta în supă de fasole, sau varză sau cartofi, schimbându-se».
O descriere mai drastică este oferita de Spiridon Boita: „Nu ştiam când răsare soarele, ignoram anotimpurile, mi se dădea de mâncare o fiertură greţoasă şi singurul meu contact cu lumina era cuprins în cele doua minute când eram scos la plimbare în curte. Slăbisem în aşa hal, încât nu mai cântăream decât 42 de kg. De istovit ce eram de-abia îmi puteam urni picioarele“.
Izolarea totală la care erau supuşi cei 16 le-a afectat atât sănătatea fizică cât şi pe cea mintală. Romulus Cristoloveanu povesteşte perioada în care s-a îmbolnăvit şi găndurile care îi dominau mintea: „Pe la Crăciunul din 1915 am fost grav bolnav. Îmi cădea părul din cap şi mustaţă. nu puteam merge nici afară la preumblare de slab ce eram. Puţina pâne ce o primeam, o dam înapoi, căci nu mai puteam mânca. [...] La fiecare rugăciunea de seară, rugam pe Dzeu ca a doua zi să nu mă mai deştept. Să fiu rece. Mă săturasem de suferinţă, de foame, de singurătate, de lipsa de ocupaţiune”.
Se încarcă comentariile...
