Cel mai bătrân pescar a murit înecat în râul Jiu în care pescuia de o viaţă întreaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai bătrâ pescar din judeţul Gorj şi-a găsit sfârşitul, astăzi, în râul Jiu, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate din apă trupul victimei.

Sevastian Rasoveanu, în vârstă de 95 de ani, veteran de război şi un pescar împătimat, s-a înecat astăzi în râul Jiu, unde mergea frecvent la pescuit. Un alt pescar a văzut trupul acestuia plutind pe Jiu, în dreptul insuliţei, şi a sunat la 112. Pompierii au intervenit pentru a scoate trupul neînsufleţit al bătrânului din apă. „Dădeam după ştiucă la blincher şi l-am văzut cu faţa în jos“, a povestit cele care l-a găsit.

Bătrânul era mort de câteva ore. „Este mort de câteva ore. Nu avea semne vitale“, a spus ambulanţierul. 

Cazul este cercetat de poliţie

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. „Cu ocazia examinării sumare, nu au fost identificate urme de violenţă pe cap corp sau membre, fapt pentru care cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzelor decesului. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă“, a spus Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite