Busturi din lut ale personajelor istorice şi religioase realizate de o profesoară din Târgu Jiu. „Sunt mulţumită de puterea pe care i-am dat-o pământului de a vorbi“

Busturi din lut ale personajelor istorice şi religioase realizate de o profesoară din Târgu Jiu. „Sunt mulţumită de puterea pe care i-am dat-o pământului de a vorbi“

Ana Lupu a realizat în jur de 20 de busturi

Ana Lupu, profesor de desen tehnic la un liceu din Târgu Jiu, a reuşit să realizeze din lut busturile mai multor domnitori şi artişti celebri, precum şi ale unor personaje religioase.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Ana Lupu este pasionată de modelarea lutului. Ea a realizat mii de figurine interpretând diferite personaje, precum şi obiecte decorative. Mai nou, ea s-a dedicat înfăptuirii unor busturi de dimensiuni mari, de aproximativ o jumătate de metru. Tehnica folosită este cea a modelajului. Nu foloseşte absolut niciun instrument, decât mâinile şi, uneori, vârful unui creion
„A fost o provocare. Te duc cu mintea către trecut şi istorie. Suntem români şi fiecare dacă ar face ceva să pună în evidenţă viţa neamului nostru, poate ne-am încărca în fiecare zi de emoţie. La început a fost mai greu şi am făcut câteva lucrări ca studiu. Am analizat poate ce am greşti şi am făcut o evaluare. Atunci când au fost văzute prima dată de către întâmplătorii vizitatori au fost recunscute şi m-am bucurat. I-am modelat pe Constantin Brâncuşi, Tudor Vladimirescu, Maria Lătăreţu, Traian, Decebal, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, Caragiale şi am modelat familia mea. Am modelat personaje din religie: Iisus Hristos şi Maica Domnului,
ne-a povestit Ana Lupu. 
 
 

Un bust este conceput chiar şi într-o lună

 
Ana Lupu ne spune că lucrează chiar şi o lună de zile la un astfel de bust, pentru că trebuie parcurse mai multe etape: „Se modelează înainte miezul, după care începe faza a doua în care se pune material pentru a se defini trăsăturile de bază, după care se începe să se lucreze la detalii. Ele stau acoperite, pentru că materialul trebuie să «tragă» ca să poată fi lucrat. În a doua săptămână se lucrează la detalii. Am învăţat pe de rost trăsătuirile feţelor pentru că le-am privit de sute de ori. Într-o lună de zile poate fi gata o lucrare de acest fel“.
 
 
 
Profesoara susţine că a încercat, prin lucrările realizate, să transmită anumite stări: „Sunt mulţumită de puterea pe care i-am dat-o pământului de a «vorbi». Atât figurinele, cât şi aceste busturi, dau viaţă atât încăperii mele din casa părintească unde au fost aşezate, dar şi transmit diferite stări“. 
 

Busturi realizate doar prin tehnica modelajului


 
Profesoara lucrează la realizarea lucrărilor doar cu ajutorul mâinilor şi, uneori, doar vârful unui creion. „Folosesc doar mâinile la realizarea tuturor lucrărillor. Nu folosesc alte ustensile. Câteodată mai folosesc vârful de la creioane“, precizează Ana Lupu. 
Aceasta precizează că vrea să îşi procure un material mai bun pentru modelaj: „Am de gând să extind modelarea lucrărilor după fotografie pentru că sunt foarte încântată de aceste lucrări mai mari, deşi se munceşte mai mult la ele. Vreau să-mi procur un pământ mai fin de modelaj, care se lucrează mai uşor“. 
 

Atelier la casa părintească de la Bălăneşti

 
Ana Lupu vrea să îşi amenajeze la casa părintească din comuna Bălăneşti un atelier, dar şi un mic muzeu al satului: „Vreau să-mi termin atelierul de modelaj şi să realizez muzeul pe care l-am terminat. M-am gândit să fac mici expoziţii în curtea atelierului, pentru a învăţa unii de la alţii secretele modelajului sau olăritului. Am descoperit că arta pământului poate crea lucrări care au, de fapt, nemurirea“.
citeste totul despre: