Bolnavii de cancer, sărbătoriţi la „Ziua Învingătorului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt adevăraţi învingători pentru că zi de zi se luptă cu o boală cumplită şi greu de învins: cancerul. Bolnavii au fost sărbătoriţi astăzi, în cadrul unui eveniment organizat de către de către Asociaţia Română de Oncologie “Sfânta Ana” şi Primăria municipiului Târgu-Jiu.

Cei prezenţi la eveniment au vizionat filmele realizate de Asociaţia Română de Oncologie “Sfânta Ana” cu pacienţii şi familiile lor care au trecut prin drama provocată de cancer, câţiva dintre aceştia adresându-le cuvinte de încurajare celor care trec prin aceeaşi suferinţă. „Manifestarea a dorit să celebreze pacienţii oncologici care luptă cu cumplita boala, trecând prin chinurile specifice tratamentului dificil de suportat, precum şi prin traumele psihice suferite atât la primirea diagnosticului, cât şi ulterior“, a spus Bogdana Costoiu, preşedinta Asociaţiei «Sfânta Ana». Este a doua ediţiei a «Zilei Învingătorului».

„Nu există decât un ÎNVINGĂTOR, iar acela eşti TU”

Claudia Şerban este una dintre învingătoare. Aceasta se luptă de doi ani cu cancerul: „În 2011, în primăvară, am descoperit că am un nodul la sân, am fost şi am consultat mai mulţi medici şi mi s-a spus că este hormonal, deşi interiorul meu îmi spunea altceva. Mergând într-un spital de profil oncologic, mi s-a făcut biopsia, s-a dovedit că era cancer, iar începând din acea toamnă au început tratamentele chinuitoare, specifice bolii. Acum sunt bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, familiei, prietenelor, colegelor care mi-au fost alături”.

Florentina Mihalache, bolnavă de cancer, are un sfat pentru cei care suferă de această boală: „Este una dintre cele mai cumplite veşti atunci când un medic îţi spune că ai cancer. Ulterior îţi dai seama că începi o luptă în care zilnic trebuie să-ţi spui că nu există decât un ÎNVINGĂTOR, iar acela eşti TU”. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite