Tarife mai mari la apa potabilă şi canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgujienii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru plata cheltuielilor de întreţinere. Consiliul Local a aprobat astăzi creşterea tarifelor la apă potabilă şi canalizare.

Factura la întreţinere va creşte în această toamnă cu peste zece la sută, ca urmare a creşterii tarifelor la apa potabilă şi canalizare. Conducerea Aparagio motivează majorarea a fost a impusă de angajamentul luat prin proiectul de finanţare de la Uniunea Europeană, prin care s-a extins şi modernizat reţeaua de apă şi canalizare, dar s-au construit şi noi staţii de epurare a apelor uzate. De asemenea, din banii încasaţi se vor achita şi sumele pentru cofinanţarea proiectului. Cu toate acestea, susţine Ion Popescu, directorul Aparegio, tarifele la apa şi canalizare din judeţul Gorj sunt cele mai mici din ţară. „Era nevoie de actualizarea tarifelor pentru căeste ultimul an de implementare a proiectului în programul sectorial de mediu şi, conform angajamentului şi cerinţei comisiei europene care a finanţat proiectul, până la sfârşitul implementării proiectului ar fi trebuit să se ajungă la un tarif unic“, a precizat Ion Popescu, directorul Aparegio.

La apă, tariful a crescut cu 17%

La apă, tariful va creşte cu 16,9 la sută, iar la canalizare cu 10%. Cu toate acestea susţine, Ion Popescu, tarifele sunt încă cele mai mici din ţară. Mai mulţi consilieri s-au opus proiectului de hotărâre.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite