Trimis în judecată pentru că și-a omorât tatăl
0Sorinel Dănuț Mânea a fost trimis, astăzi, în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru lovituri cauzatoare de moarte și riscă o pedeapsă cuprinsă între 5 și 15 ani.
Conflictul a avut loc în toamna anului trecut. Tânărul trăia în concubinaj și avea un copil de șase ani. Acesta locuia separat de părinți, într-o casă din comuna Cătunele situată în aceeași curte. Părinții nu erau însă de acord cu relația pe care o avea fiul lor și, din acest, motiv existau multe certuri. Totul a culminat în data de 2 noiembrie când concubina bărbatului s-a certat cu tatăl acestuia, și-a luat cei doi copii, unul fiind dintr-o relație anterioară și a plecat la părinți. După ce a venit de la serivicu, Sorinel Dănuț Mânea a început să se certe cu tatăl său. „Inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra tatălui său, care au determinat căderea acestuia şi lovirea cu capul de stâlpii de beton ai porţii, precum şi de o treaptă de beton construită între cei doi stâlpi, victima intrând în stare de inconştienţă. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Motru, apoi la Spitalul Târgu-Jiu şi ulterior, întrucât prezenta un traumatism cranio-cerebral grav cu fractură cominutivă parieto-occipitală stânga şi parietal dreapta, precum şi hematom subdural acut de emisfer drept, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde s-a intervenit chirurgical, însă în aceeaşi zi, a decedat“, se precizează într-un comunicat al Parchetului Gorj.