Târgu-Jiu: AUDIO/ De pe scenă, în scaunul cu rotile

Alin Ion

Publicat: 05.05.2011 12:20

Ultima actualizare: 09.08.2022 07:30

Ion Diaconescu, singurul vuvar din judeţul Gorj şi unul dintre puţinii din ţară, trăieşte într-un scaun cu rotile în comuna Licurici. Singura şansă de a mai putea merge sunt două proteze performante, valoare de peste 50.000 de euro.

I-a plăcut viaţa şi să înveselească oamenii din jurul său. A fost aplaudat călduros şi admirat pe multe scene din ţară pe care a urcat alături de artişti renumiţi. Numele său apărea la loc de cinste pe afişele marilor spectacole şi oamenii veneau special să-l vadă. Acum, suferă în tăcere şi trăieşte din amintiri. Ion Diaconescu, singurul interpret la vuvă din judeţul Gorj şi unul dintre puţinii din ţară, trăieşte într-un scaun cu rotile pentru că ambele picioare i-au fost amputate în urma unei boli teribile: arterita. A rămas demn un ciuda încercărilor cumplite la care a fost supus. Ion Diaconescu are vârsta de 62 de ani şi locuieşte în satul Negreni, din comuna Licurici, unde s-a şi născut. „Este foarte greu să trec peste acest cumplit necaz. La vâsta mea este foarte dificil să mă adaptez, după ce o viaţă întreagă am mers şi am urcat pe sute de scene din ţară“.

A compus 40 de cântece

A dat viaţă multor cântece uitate de lume pe care le-a cules de la lăutarii bătrâni din satele judeţului. Le-a scos la lumină şi le-a prezentat publicului larg. Ion Diaconescu este şi un creator popular pentru că a compus 40 de melodii pe care le-a înregistrat pe două albume. Versurile au un caracter satiric şi aduceau voia bună.
Boala a pus capăt frumoasei carierei artistice. A fost diagnosticat cu diabet. După un timp, a început să resimtă dureri la un picior. Într-o iarnă, i-au îngheţat degetele de la picioare. I s-au învineţit şi avea dureri insuportabile. A mers la spitalul din Cluj Napoca şi medicii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul ca să-i salvze viaţa. Vuvarul a încercat să răzbească şi a început să meargă cu ajutorul unei proteze. După ceva timp, boala a reapărut, iar tratamentul costisitor pe care l-a urmat nu a dat randament şi medicii i-au tăiat şi celălalt picior. „Am suferit o depresie şi nici acum nu mi-am revenit în totalitate. Viaţa îmi este alinată atunci când îmi mai sunt difuzate melodiile la radio, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţelele mele. Îmi doresc foarte mult să merg, dar am nevoie de proteze performante care sunt extraordinar de scumpe“, ne-a spus Ion Diaconescu.

Învăţător şi vuvar

Părinţii au fost ţărani simpli, dar cu dragoste de înţelepciune. Ion Diaconescu a urmat Şcoala normală din Târgu-Jiu, în prezent Colegiul Naţional Spiru Haret, şi, apoi, Institutul pedagogic din Cluj. I-au plăcut copiii şi visul său de mic a fost de a devenii învăţător. Părinţii l-au ajutat cu tot ce au putut pentru ca fiu lor să-şi îndeplinească visul şi să-şi facă un rost. În anul 1970, imediat după ce a terminat institutul, a fost repartizat la o şcoală primară dintr-un sat îndepărtat din comuna Bustuchin. Drumul îl străbătea la pas pe o distanţă de mai mulţi kilometri pentru că era impracticabil, iar iarna se lupta cu nămeţii de zăpadă ca ajungă la şcoală. După un an s-a transferat la şcoala generală din comuna învecinată, Târgu-Logreşti, unde a activat ca învăţător timp de 20 de ani. Şcoala era implicată în organizarea unor manifestăru cultuare, iar la una dintre acestea a vut şansa să cunoască un rapsod autentic, Aurel Popescu, care cânta la vuvă, un instrument popular confecţionat din piele de viţel. L-a urmărit într-un concert şi i-a plăcut foarte mult, aşa că a dorit să înveţe şi el să cânte. Începutul a fost foarte greu, mai ales în privinţa mânuirii instrumentului, şi s-a ales şi cu beşici în palmă. Rapsodul Aurel Popescu l-a învăţat să cânte la vuvă şi îi datorează o mare parte a carierei artistice. Timp de un an an a învăţat că cânte la vuvă, după care a început să meargă în spectacole alături de cel care l-a iniţiat.

A susţinut spectacole şi în Polonia

A început să fie din ce în ce mai apreciat şi a ajuns să cânte în spectacole importante, alături de nume mari din lumea artistică. Era o apariţie inedită şi reuşea să aducă zâmbetul pe feţele spectatorilor prin versurile pline de haz pe care le cânta cu mare drag cu vuva sa. S-a numărat printre primii artişti care au făcut parte din taraful tradiţional «Rapsozii Gorjului». Ion Diaconescu are multe amintiri din timpul spectacolelor şi turneelor la care a participat. A susţinut un spectacol chiar în Polonia, unde s-a bucurat de un mare suces.

Aîncercat să-i înveţe pe copii să cânte la vuvă

A cântat din suflet şi a reuşit să transmită o stare de bucurie. Ion Diaconescu a dorit ca tradiţia acestui instrument să se păstreze şi a coordonat o clasă externă în cadrul Şcolii Populare de Artă. A încercat să înveţe copiii să cânte la acest instrument. Unul singur a reuşit să deprindă tainele vuvei şi cântă şi acum atunci când este solicitat, însă nu şi vocal, aşa cum o făcea Ion Diaconescu. Acesta explică interesul redus arătat pentru acest instrument prin faptul că vuvarii erau văzuţi ca nişte lăutari mai săraci. Ei mergeau în general pe la nunţi şi cântau melodii mai deocheate pentru a amuza oamenii. Erau percepuţi ca nişte bufoni.

Un artist valoros

Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă, a încercat să-i aline suferinţa lui Ion Diaconescu. Cei doi se cunosc de mult timp şi au trăit împreună multe clipe frumoase. Îl consideră un mare artist, pentru că a reuşit să-i facă pe oameni să iubească vuva. Îl înţelege foarte bine pentru că şi el suferă de aceeaşi boală teribilă: „Îi înţeleg suferinţa şi sunt alături de el. Îl cunosc de-o viaţă. A fost unul dintre cei mai valoroşi artişti populari din judeţul nostru“.

O proteză ultraperfomantă costă 27.000 de euro

Vasile Surdoiu, reprezentantul unei firme de proteze, spune că Ion Diaconescu ar putea să meargă dacă va folosi o proteză cu senzori, care este însă foarte scumpă: „Cea mai perfomantă proteză ajunge şi la 27.000 de euro. Un picior protezat cu un asemenea dispozitiv este aproape ca un picior normal. Funcţionează pe bază de senzori şi transmite impulsuile nervoase la proteză. Cu cat e mai performantă proteza, cu atat merge mai bine. Sunt persoane care merg bine cu două proteze, dar în funcţie de anumite condiţii“.