Portret/ Cântă din scaunul cu rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A cântat la sute de nunţi şi alte evenimente, cu toate că se află în scaunul cu rotile. Robert Gavrilescu a reuşit să-şi facă propriul drum în viaţă.

Cântă, din scaunul cu rotile, melodii din toate genurile muzicale. A reuşit să-şi formeze un repetoriu de câteva sute de piese. Robert Gavrilescu cântă în fiecare seară în staţiunea Săcelu şi a reuşit să-şi facă deja un nume în lumea muzicală din Gorj. „Cânt de trei ani în staţiunea Săcelu. Am o formaţie alături de care interpretez piesele. Cânt atât la orgă, cât şi vocal“, ne spune Robert Gavrilescu. Cea mai mare dorinţă a acestuia este să îşi lanseze albumul la care a început deja să lucreze. A compus până acum patru piese. Cea mai mare problemă este însă lipsa banilor, dar speră că va găsi sponsori care să-l sprijine în proiectul său. „Sper că până la urmă îmi voi lansa primul album alături de formaţia mea“, se destăinuie Robert.

Bunica a vândut o vacă pentru a cumpăra o orgă

Îi datorează totul bunicii, pentru că s-a sacrificat ca nepotul ei poată urma o carieră muzicală. Robert a fost crescut de bunicii, pentru că mama lui a murit atunci când el avea o vârstă fragedă, iar tatăl l-a abandonat. „Am început să cânt de la 17 ani pentru că meseria pe care o învăţasem, de confecţioner şi reparator încălţăminte, nu îmi plăcea la fel de mult şi nu aveam posibilitatea să o practic. Bunica mi-a făcut cadou o orgă de jucărie, pentru că a văzut că avea înclinaţii muzicale. Când eram mic, cântam la muzicuţă. Am învăţat singur să cânt la orgă. În prima zi de când am primit orga de jucărie am învăţat să cânt două melodii. De la acea jucărie, bunica, văzând că progresez, a vândut o vacă şi mi-a cumpărat o orgă profesională. Bunicii îi datorez lansarea mea şi totul. Pe la 20 de ani, după ce timp de trei ani am repetat acasă şi mi-am format un repertoriu, am decis că e timpul să fac din această pasiune o profesie. Îmi place să cânt melodii vesele, care să emane dragoste“, ne povesteşte Robert Gavrilescu.

A rămas paralizat de la un vaccin

Robert se deplasează doar cu ajutorul scaunului cu rotile. La vârsta de aproape doi ani i s-a făcut un vaccin împotriva poliomelitei şi a rămas paralizat pe viaţă. Suferă de sechele de poliomelită din cauza vaccinului. A întâmpinat multe piedici din cauza handicapului, dar a dat dovadă de multă voinţă a reuşit să le depăşească. „O problemă mare a fost obţinerea permisiului de conducere, pentru că în judeţul Gorj nu există maşini adaptate persoanelor cu handicap pentru cursurile practice. A trebuit să fac şcoala la Bucureşti“, ne explică Robert. Acesta a reuşit să pătrundă în lumea muzicală şi consideră că handicapul de care suferă nu a fost un impediment: „Atâta timp cât ai ce să oferi societăţii, handicapul nu a constituit o piedică în a-mi crea un drum în viaţă“.


Profil
Nume. Robert Gavrilescu
Născut. 18 mai 1975, Târgu-Jiu.
Studii. Şcoala Profesională Bucureşti.
Experienţă. Cântă de 15 ani.
Familie: Căsătorit, un fiu

Ce-i place
Sunt pasionat de muzică, în primul rând, care a ajuns, de la nivel de pasiune, o meserie. Îmi place viaţa, deşi sunt un om în scaun cu rotile. Pot spune că sunt un om fericit şi mă simt bine aşa cum sunt. Apreciez prietenii adevăraţi“.

Ce nu-i place
Nu pot să accept modul în care se realizează accesibilitatea din România pentru persoanele cu handicap. Acest lucru umileşte persoana cu handicap şi o face să se simtă persoană cu handicap. Altfel, eu nu mă simt persoană cu handicap. Nu îmi plac oamenii fără scrupule, care calcă peste orice şi oricine ca să ajungă sus“.

Întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai mare realizare?
Băiatul meu este cea mai mare satisfacţie pe care o am până acum. Mă urmează îân privinţa înclinaţiei către muzică şi i-am cumpărat o orgă. Fac lecţii cu el ca să înveţe să cânte.
Ce îţi propui pentru perioada următoare?
Din această toamnă, m-am înscris la liceu, la seral, şi vori urma cursurile Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Dacă îmi ajută Dumnezeu, îmi doresc să urmez Conservatorul.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite