Tânăr de 29 de ani, în stare gravă, după ce s-a aruncat de la etajul patru
0
Un bărbat de 29 de ani din Târgovişte se află în stare gravă, la spital, după ce s-a aruncat în gol de la etajul patru al blocului în care locuia. Bărbatul venis acasă băut şi s-a certat cu soţia.
Bunica soţiei povesteşte că acesta a venit băut acasă şi şi-a luat la bătaie întreagă familie. Medicii l-au băgat imediat în sala de operaţie însă sunt rezervaţi în privinţa stării de sănătate.
"Pacientul a fost găsit conştient, instabil hemodinamic, policontuzional, prin cădere de la înălţime. A fost transportat la Spitalul judeţean de Urgenţă. I se vor face investigaţii", a declarat dr. Ruxandra Chealfă, medic SAJ Dâmboviţa.
"Pe fondul unor neînţelegeri în familie, tânărul a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul patrul al imobilului în care locuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, insp. Alexandra Niculae.
Tânărul a rămas internat la spital în timp ce oamenii legii încearcă să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul.
