FOTO VIDEO Vremea rea nu a oprit parada de „Paştele Cailor”. Vedeta concursului, un veritabil frizian olandez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia măruntă şi deasă nu le-a dat planurile peste cap bulgarilor din cartier Matei Basarab, din Târgovişte, care, astăzi, au serbătorit "Paştele Cailor". Evenimentul, căruia i se mai spune şi „Tudoriţa“, este dedicat animalului atât de îndrăgit şi atât de folositor pentru agricultori.

Paştele Cailor" este o sărbătoare unică în ţară şi are loc în prima sâmbătă din postul Paştelui. Bulgarii din Târgovişte sau sârbii, aşa cum li se mai zice, îşi pregătesc animalele mai ceva ca pentru o delifare pe podium. Cu o zi înainte îi ţesălă şi îi înhămă la cele mai frumoase hamuri.

“Paştele cailor” este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. La biserică, preotul binecuvântează animalele cu apă sfinţită iar femeile din sat împart konceta (căluţi din aluat de pâine) pentru sănătate.

Un frizian olandez, campion de patru ori

Oamenii au înscris la concurs zeci de cai, care mai de care mai împodobiţi. De departe însă, cel mai impunător a fost "Zorro", un veritabil frizian olandez în vârstă de 5 ani. În ultimii patru ani a câştigat concursul de frumuseţe şi îndemânare, fiind prefecratul juriului.

"Este ca un copil pentru mine. Am grijă foarte mare de el. Îl am de mic, de cinci ani. E o plăcere pentru mine să îl cresc. Este şi valoros. Poate fi vândut cu sume de până la 9.000 de euro. Eu am primit o ofertă de 7.000 de euro pentru el, dar nu l-am dat", ne-a spus nea Mitică.

  

Prima sâmbătă din Postul Paştelui

Sărbătoarea îşi are originile seculare în Bulgaria, dar a pătruns şi în România. La noi însă tradiţia se mai respectă azi doar în comunitatea bulgarilor din Târgovişte, în prima sâmbătă din Postul Paştelui. Caii sunt acum binecuvântaţi de preot, pentru a fi sănătoşi în noul an de muncă. “Evenimentul acesta a devenit deja un brand al României. Ambasadorul Bulgariei la Bucureşti va fi prezent aici, vor fi academicieni de la Sofia, lectori şi profesori”, a declarat Vasile Costache, preşedintele Asociaţiei Zaedno a bulgarilor din Târgovişte.

După o iarnă în care au stat în grajd, caii sunt scoşi la aer curat, în preajma sărbătorii lor. Primesc „încălţări" noi, adică, potcoviţi, apoi ţesălaţi. Li se agaţă şi o fundă roşie, să nu fie deocheaţi. Puşi, în cele din urmă, la căruţă, care şi ea a fost, la rândul ei, reparată, vopsită, i s-au montat câte două rânduri de scânduri, de-a latul atelajului, în spatele vizitiului, ca să stea astfel toată familia în „vehicul", pe „scăunele" - nevasta şi copiii, îmbrăcaţi în costume populare. Aşa se iese pe poarta casei, în alaiul de căruţe din toată comunitatea. Oameni zâmbitori şi bidivii ţanţoşi, mergând cu toţii spre biserică.

Ritual unic în România

Evenimentul se ţine an de an, în comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod. Este un obicei „importat", de sute de ani în urmă, din sudul Dunării. Pe bulgăreşte se spune la sărbătoarea asta - „Konski Velikden", însă traducerea „liberă", în limba română este Paştele Cailor.

Comunitatea bulgarilor din Târgovişte numără peste 2500 de membri şi are o istorie care începe din 1851. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

A venit “Paştele Cailor” în Târgovişte

Galerie foto "Pastele Cailor"

FOTO „Paştele Cailor“, sărbătoarea de binecuvântare a cailor care trudesc pământul

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite