Sorin Popescu a lăsat ziaristica pentru strungărie

Târgovişteanul este mâhnit că dispar meseriaşii adevăraţi.

Nu a fugit de colectivitate, de comunicarea cu oamenii. Şi-o doreşte poate mai mult ca oricând, dar a preferat să renunţe la gazetărie în favoarea muncii de jos, care-l pasionează încă din copilărie. S-a retras într-un atelier, unde mânuieşte, ca nimeni altul, freza şi strungul, utilaje din ce în ce mai greu de găsit în Târgovişte. Îi place să modeleze metalul, să-i dea o formă trebuitoare. Sorin Popescu ne-a spus că munca o poartă în suflet şi în braţe, ca pe un blestem plăcut lui. A avut o copilărie nu tocmai uşoară, plină de renunţări, bogată în sărăcie. „Am umblat desculţ pe colbul încins al uliţelor Voineştiului. Până la 14 ani, am fost cowboy, adică aveam grijă de vite. Pâinea am văzut-o mai târziu la culoare. Mămăliga era baza în familie. Îmi plăcea să citesc, dar o făceam în condiţii rudimentare. La flacăra plăpândă a unui opaiţ”, îşi aminteşte Sorin Popescu.

Şcoala profesională, în regim de cazarmă
Fostul ziarist este mândru de perioada când a trecut prin şcoala profesională ce funcţiona pe lângă Uzina de Utilaj Petrolier Târgovişte. „Acolo, am deprins tainele frezei, ale strungului, strunjitului, ale prelucrării prin aşchiere. Învăţam într-un regim aproape militarizat. Mergeam la atelier în formaţie, cu cântec. La masă, la fel. A fost o perioadă mai dură a vieţii mele, dar care m-a întărit şi a dat sens existenţei mele”, spune Popescu. Ne-a mai mărturisit Sorin Popescu că ar fi dorit să ajungă atlet. Îi plăcea să alerge. „Nu mă întrecea nimeni în toată comuna. Nu oboseam deloc. Mi-ar fi plăcut să merg la concursuri, dar nu a observat nimeni la mine pasiunea, talentul ăsta. Odată, pe la vreo 7-8 ani, am fugit în dealurile Cândeştiului, să văd unde apune soarele. Credeam că acolo se termină totul. A fost o surpriză pentru mine când am văzut în zare alte văi, alte dealuri împădurite. Cei de-acasă nici nu şi-au dat seama că am dispărut, aşa de repede m-am întors”, povesteşte Sorin Popescu.

Presa adevărată este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie
Pe la 19 ani, a deprins şi tainele politicii. Aia care se făcea la vremea respectivă. Deşi a fost membru al Partidului Comunist Român, deţinând de tânăr chiar funcţii de conducere, Sorin Popescu ne-a declarat că nu ar mai dori întoarcerea la regimul trecut. A absolvit cu brio Facultatea de Ziaristică din Bucureşti. „Pe atunci, învăţam să facem jurnalism ca americanii. A fost perioada când am aflat că presa adevărată este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie”, spune Sorin Popescu. A lucrat la mai multe cotidiane locale. A fost ziarist de investigaţie, comentator, analist. În 2003 a decis să părăsească această breaslă şi să se dedice strungului. Are un atelier unde birjăreşte toată ziua. Este un meseriaş foarte bun. Unul dintre puţinii târgovişteni care se mai pricep la strung. Cine are de lucrat vreo piesă complicată, trebuie să-l caute neapărat. Sorin Popescu a făcut dintotdeauna alergie la sintagma noi muncim, nu gândim. „Cine a spus asta a fost un dobitoc. Nu există muncă fără gândire. Au fost oameni care au schimbat lumea cu puterea minţii lor”, afirmă fostul ziarist. Sorin Popescu râde când înşiruie perle din „sclipirea” unor conducători comunişti. „Era una Chiru Gica, secretară pe la judeţ, care spunea că Luvrul curge prin Paris şi că femeile care muncesc au nevoie de medic curist”, îşi aminteşte Sorin Popescu.

Întrebări şi răspunsuri:
Aveţi amintiri plăcute din anii studenţiei?
Foarte multe. În primul rând, mi-au rămas întipărite în minte cursurile de Literatură Română, susţinute de Alexandru Oprea, unul dintre cei mai îndrăgiţi studenţi ai lui George Călinescu. Un om de o cultură vastă. Un spirit nemaiîntâlnit.

Există vreun ziarist local care v-a marcat existenţa, cariera?
Da. Alexandru Dumitrache. Un ziarist mare, un talent de neegalat. A murit într-o după-amiază, pe la ora 16.00. Era în spital. La prânz, şi-a chemat băiatul şi i-a dictat un material pentru ziar. Asta da pasiune pentru meserie.

Ce îi place:
„Îmi place bunătatea, frumuseţea sufletească, spiritul de sacrificiu. Mâna întinsă, atunci când ai nevoie. Tot ce caracterizează până la urmă un suflet ales. Îmi place umorul şi inteligenţa oamenilor. Cum spunea Alexandru Dumitrache, dacă s-ar vinde inteligenţă pe undeva pe la tarabă, ar cumpăra tot cei care mai au. Ăilalţi n-ar luau-o nici dacă le-ai da-o gratis”, aformă Sorin Popescu.

Ce nu îi place:
„Nu-mi place minciuna, hoţia. Îi detest pe cei care ne conduc şi fură pe nesăturate. Nu-mi mai place viaţa, aşa cum se desfăşoară acum. Mă oboseşte haosul”, spune Popescu.

Profil:
Nume: Sorin Dumitru Popescu
Născut: 4 iunie 1948, Voineşti
Studii: Facultatea de Ziaristică Bucureşti
Familie: Căsătorit cu Felicia. Au împreună doi copii: Magda şi Ştefan.