Sute de elevi dintr-un sat sucevean, lăsaţi în frig şi cu toalete în fundul curţii, în prag de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala Gimnazială din Cornu Luncii. FOTO Dănuţ Zuzeac
Şcoala Gimnazială din Cornu Luncii. FOTO Dănuţ Zuzeac

Chiar înainte de începerea anului şcolar, în luna septembrie 2015, Consiliul Local al comunei sucevene Cornu Luncii a luat decizia de a demola un corp de clădire al Şcolii Gimnaziale din localitate, unde erau amenjate grupurile sanitare şi centrala termică. Astfel, peste 250 de elevi şi preşcolari, precum şi 25 de cadre didactice îşi desfăşoară în prezent cursurile în condiţii dificile, fără încălzire şi cu un WC improvizat în fundul curţii.

Comunitatea din comuna Cornu Luncii consideră că situaţia actuală a Scolii Gimaziale Cornu Luncii reprezintă un real pericol asupra stării de sănătate e elevilor şi preşcolarilor ce frecventează acolo cursurile. Înainte de începerea sezonului rece, în luna septembrie 2015, a fost luată “inspirata” decizie de a fi demolat corpul de clădire al Scolii Gimnaziale Cornu Luncii, unde erau amenjate grupurile sanitare, instalaţiile de apă şi centrala termică. Acest imobil fusese construit în anul 2000, iar ulterior în anul 2011 a fost extins, reabilitat şi modernizat.

Astfel, peste 250 de elevi şi preşcolari, precum şi 25 de cadre didactice, îşi desfăşoară în prezent cursurile în condiţii greu de imaginat, respectiv fără încălzire şi cu un WC improvizat, în fundul curţii, unde sunt ignorate în totalitate cele mai elementare norme de igienă.

S-a ajuns în această situaţie după ce în şedinţa ordinară a Consiliului Local Cornu Luncii, din data de 28 august 2014, a fost trecut pe ordinea de zi, la punctul 6: Proiectul de hotărâre privind aprobarea investiţiilor – „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Scolii Gimnaziale Cornu Luncii”, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava – iniţiator primarul comunei Fron Gheorghe, nimeni altul decât edilul care în urmă cu câteva săptămâni înjura şi scuipa o localnică ca la uşa cortului.

În expunerea de motive, iniţiatorul proiectului a arătat că sunt necesare unele lucrări de modernizare şi extindere a corpului de clădire nou, constând în lucrări de izolaţii exterioare, construirea unei anexe pentru microbuzele din dotare, efectuarea unor noi împrejmuiri în faţa şcolii şi la terenul de sport existent, dar nu s-a pomenit nimic de amenajarea de băi şi toalete la etajul imobilului.

„La acest proiect de hotărâre am luat cuvântul şi am arătat că este bine venit şi într-adevăr aceste lucrări sunt o prioritate pentru Scoala Gimnazială Cornu Luncii. Nu s-a discutat nici de demolarea construcţiei, unde erau amenajate grupurile sanitare, instalaţia de apă şi centrala termică utilizate pentru ambele corpuri de clădiri – Scoala nouă şi Scoala Veche şi nici de desţelenirea terenului de sport, care îndeplineşte condiţiile necesare pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică”, a arătat Vasile Ţurcanu, consilier local al comunei Cornu Luncii.

Acesta a mai precizat că, în anul 2000, construcţia a fost făcută exclusiv cu sprijinul unei asociaţii din Germania, care a adus toate articolele necesare pentru grupul sanitar şi centrala termică, corpuri de calorifere din aluminiu, faianţă, gresie, iar materialele pentru construcţie, ciment, cărămidă, fier beton etc. au fost cumpărate din România.

În anul 2011, au fost făcute lucrări de reabilitare şi modernizare la corpul de şcoală nouă – şarpantă, streaşină, acoperiş din tablă lindab, compartimentări interioare – inclusiv la obiectivul susamintit, care a fost şi extins, s-a cumpărat o nouă centrală termică, s-a înlocuit toată instalaţia de încălzire, iar caloriferele din aluminiu demontate au fost donate Mănăstirii din Brusturi, din judeţul Neamţ.

La rectificarea bugetară făcută de Guvernul României în luna august 2015, Consiliul Judeţean Suceava a alocat comunei Cornu Luncii, conform consilierului local Vasile Turcanu, suma de un milion de lei. Astfel, în luna septembrie au început lucrările la şcoala din localitate, fiind efectuate mai întâi lucrările de izolaţie exterioară, înlocuirea de gard vechi, a fost curăţat terenul de sport, iar apoi a urmat demolarea construcţiei unde erau amenajate grupurile sanitare, instalaţia de apă şi centrala termică, construcţie care îndeplinea condiţiile impuse de normele sanitare şi de igienă, iar centrala termică a fost dusă la o altă unitate şcolară din comună.

„Sunt expert tehnic judiciar specializarea P.I., am calificarea, abilitatea şi experienţa necesară pentru efectuarea unei evaluări în domeniul construcţiilor şi afirm cu toată responsabilitatea că această construcţie începută la mijlocul lunii septembrie 2015, poate deveni funcţională în cel mai optimist caz, doar la finele anului şcolar în curs”, a mai declarat Vasile Ţurcanu.

Şcoala Gimnazială din Cornu Luncii. FOTO Dănuţ Zuzeac

El a mai povestit faptul că în zilele de 12 şi 13 octombrie 2015, mai multe unităţi şcolare din judeţul Suceava şi-au suspendat cursurile din cauza ninsorilor, însă la Scoala Gimnazială din Cornu Luncii nu s-a luat o astfel de măsură. Astfel, părinţii elevilor au încercat să aducă de acasă reşouri, aeroterme, dar nu a fost posibilă folosirea lor deoarece instalaţia electrică nu face faţă, iar siguranţele se ard, existând pericolul izbucnirii unui incendiu. În doar câteva zile temperatura a coborât dimineaţa la -7 grade Celsius, iar în sălile de clasă nu a depăşit 10 grade Celsius.

Un proiect de 3,2 milioane de lei poate lăsa fără căldură peste 250 de elevi

Pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea Scolii Gimnaziale din Cornu Luncii a fost alocată suma de 3,2 milioane de lei, banii fiind alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, proiectul fiind realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Constructorul trebuia să termine până la data de 1 septembrie 2015 lucrările de la toaleta şi centrala termică a şcolii. Din discuţiile purtate de directorul unităţii de învăţământ am primit asigurări că până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie montată centrala termică, însă toaletele improvizate vor rămâne în continuare în fundul curţii. Primarul nu ne-a întrebat dacă suntem de acord cu acest proiect, în timp ce directorul şcolii putea măcar să ceară sprijinul Inspectoratului Scolar Judeţean (ISJ) Suceava pentru a grăbi lucrările, însă nu a făcut acest lucru. Din câte am înţeles, toalete şi centrala termică vor fi amplasate pe vechea locaţie. Sper să nu se ajungă în situaţia în care elevii vor fi nevoiţi să stea în frig”, a declarat Cristian Cuciureanu, inspectorul adjunct al ISJ Suceava.

Amplasarea WC-urilor în fundul curţii nu corespunde din punctul de vedere al celor mai elementare norme de igienă. Nici intimitatea elevilor nu este respectată deoarece în cabinele au fost realizate din scânduri verzi, care după ce s-au uscat au lăsat între ele spaţii de aproape un centimetru.

image

„Direcţia de Sănătatea Publică (DSP) Suceava a primit o sesizare, care a fost înregistrată şi repartizată unei echipe de control, ce se va deplasa la faţa locului, zilele următoare. DSP va analiza dacă lucrările de reabilitare se desfăşoară conform legislaţiei în vigoare şi dacă există toate avizele necesare”, a declarat şi doctorul Cătălina Zorescu, directorul adjunct al DSP Suceava.

Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a precizat că la instituţia pe care o conduce nu a venit nici o reclamaţie în acest sens şi că aşteaptă o sesizare din partea vreunei persoane nemulţumite pentru a fi făcute verificări în acest sens.

Am încercat să-l contactăm pe primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, pentru a ne oferi un punct de vedere despre această situaţie, însă nu a fost de găsit.

Alte ştiri pe această temă:

Primarul sucevean filmat în timp ce scuipa şi înjura o bătrână aflată în genunchi a fost exclus din PSD. Poliţiştii i-au făcut dosar pentru purtare abuzivă

Un primar sucevean a fost filmat în timp ce scuipă şi înjură ca la uşa cortului o bătrână aflată în genunchi, chiar pe holurile instituţiei pe care o conduce

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite