Soluţia găsită de autorităţi pentru a debloca un drum naţional afectat de inundaţii: construirea unui pod provizoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul de la
Milişăuţi. FOTO Dănuţ Zuzeac
Podul de la Milişăuţi. FOTO Dănuţ Zuzeac

În urma inundaţiilor de acum două săptămâni, podul de la Milişăuţipod milisauti, ce face legătura dintre Rădăuţi şi Suceava, pe ruta DN 2H, a fost afectat şi circulaţia rutieră a fost interzisă. Oamenii sunt obligaţi să ocolească zeci de kilometri pentru a ajunge la destinaţie. Autorităţile s-au arătat incapabile să repare în regim de urgenţă podul de la Milişăuţi astfel că vor construit altul, provizoriu.

În urma ploilor abundente şi a creşterii nivelului apelor râului Suceava, unul dintre pilonii podului de la Milişăuţi a fost afectat, în carosabil apărând fisuri. Autorităţile au decis astfel întreruperea traficului pe DN 2H, circulaţia fiind dirijată pe rute alternative. 

Săptămâna aceasta urmează a fi începute lucrările de consolidare a podului de la Milişăuţi. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, Ovidiu Laicu, a precizat că sunt luate în vedere trei variante: prima ţine de consolidarea ca atare a pilelor podului care au fost afectate de inundaţii, a doua se referă la înlocuirea tablierului din zona afectată – pe un model similar cu podul de la Dorneşti-, iar a treia se referă la o culee înfundată. Faţă de aceasta din urmă, Ovidiu Laicu şi-a manifestat nişte rezerve vizavi de posibilitatea obţinerii avizului de la Apele Române.

Cum podul de la Milişăuţi a fost închis, autorităţile iau în calcul amenajarea unui pod provizoriu pe care maşinile să se poată deplasa între municipiile Suceava şi Rădăuţi.

„Podul provizoriu se va realiza prin parteneriat public privat, pe baza unui protocol de colaborare încheiat între Primărie şi un agent economic”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Judeţului Suceava.

Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis faptul că podul de la Milişăuţi nu poate fi reparat în regim de urgenţă.

„Nu se poate  merge în regim de urgenţă cu procedura de achiziţii, întrucât au fost înaintate patru oferte, iar evaluarea lor ar putea dura, nefiind excluse nici contestaţiile”, a precizat Mirela Adomnicăi.

Alte ştiri pe această temă:

FOTO Inundaţiile din Alba au provocat pagube de peste 3 milioane de euro. O viitură cum a avut loc la Cricău se produce o dată la 150 de ani

FOTO Dezastru în Vâlcea, după ploi şi inundaţii: un drum aproape prăbuşit, alte şosele închise, case care stau să pice

Primul transport cu ajutoare de la argeşeni pentru persoanele afectate de inundaţii a plecat către Braşov

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite