Pandemia se domoleşte. În spitalul COVID de la Suceava mai sunt internaţi doar doi pacienţi cu SARS-CoV-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: libertatea.ro
FOTO: libertatea.ro

Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, care a fost focar de COVID-19 la începutul pandemiei, acum mai are internaţi doar doi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, puternic afectat de pandemia de COVID 19, în primăvara anului trecut, când sute de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus, mai are internaţi doar doi pacienţi cu SARS-CoV-2. Niciunul nu se află la Terapie Intensivă. 

Chiar dacă are statut de Spital COVID, unitatea medicală tratează şi pacienţi neinfectaţi.

Singura problemă este că în contextul legislaţiei COVID, unitatea medicală care are în total 1.200 de paturi, poate să interneze cel mult 550 de pacienţi. Reducerea numărului de paturi a fost necesară anul trecut pentru respectarea distanţării sociale şi a circuitelor.

Această măsură a dus la creşterea taxei de însoţitor în cazul copiilor cu vârsta mai mare de 3 ani, care necesită spitalizare. Taxa a crescut de la 40 de lei/zi, la 70 de lei/zi. Managerul Spitalului Suceava a explicat că din aceşti bani se acoperă cheltuielile cu utilităţile. 

În prezent, în contextul în care numărul persoanelor infectate s-a redus semnificativ, Alexandru Calancea a depus o solicitare la Direcţia de Sănătate Publică pentru a mări numărul de paturi de la 550 la 850 pentru a trata mai mulţi pacienţi. Dacă solicitarea va fi aprobată, Consiliul Judeţean Suceava poate să dimineze taxa pentru însoţitori, care este una dintre cele mai mari din ţară.

Vă recomandăm să citiţi şi:

În căutarea pacientului zero pe ruta Wuhan-Paris-Milano: cum se ţes iţele pandemiei de COVID-19

Christian Ciocan, demis cu greu după ce a făcut un scandal monstru într-o secţie de poliţie. „Asemenea comportamente sunt tolerate şi încurajate la nivelul MAI“ 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite