Gropile au răsărit pe un drum terminat acum trei ani. Lucrările nu au fost recepţionate de CNAIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe celebra şosea de de centură a municipiului Suceava, începută în urmă cu zece ani de zile şi nefinalizată nici până în prezent, care are un tronson construit pe pământ de flori, au început să apară gropile. Un tronson al rutei ocolitoare a Sucevei a fost dat spre folosinţă în cursul anului 2015, fără ca Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să recepţioneze lucrările, pe acest sector de drum apărând deja gropile.

După iarna aceasta, pe tronsonul de drum al şoselei de centură a Sucevei ce a fost dat spre folosinţă au apărut gropi de dimensiuni destul de mari, care au stârnit nemulţumirea şoferilor ce tranzitează zona respectivă.

Tronsonul III al şoselei de centură a municipiului Suceava a fost deschis în luna martie a anului 2015, iar de atunci pe acest sector de drum circulă zilnic atât vehicule de mare tonaj cât şi maşini mici. Dacă timp de aproape trei ani de zile, carosabilul nu a avut probleme, recent şi-au făcut apariţia mai multe gropi de dimensiuni considerabile.

CNAIR a permis circulaţia automobilelor pe respectivul tronson, însă nu a recepţionat lucrările deoarece ar fi de slabă calitate. Concret, firma care a executat lucrările nu a respectat caietul de sarcini, cele mai grave abateri fiind constatate la cei 165 de stâlpi de iluminat, care au abateri dimensionale şi constructive destul de mari. Chiar dacă au constatat aceste nereguli, cei de la CNAIR au plătit până la ultimul leu firmei constructoare.

În toamna anului 2014, sucevenii au fost anunţaţi că pentru a finaliza lucrările la tronsonul III al şoselei de centură a Sucevei, care face legătura între DN 2, zona Pătrăuţi şi DN 17, în localitatea Şcheia, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), actuala CNAIR, a selectat firma bucureşteană Teo Trans Consulting SRL.

Valoarea totală a lucrărilor pentru ca acest tronson să poată fi dat spre circulaţie a fost estimată atunci la 5,8 milioane de lei, termenul de execuţie anunţat la începutul lui noiembrie fiind de 45 de zile. La acea dată, pentru a fi deschis circulaţiei respectivul tronson, mai trebuiau reabilitaţi 4.000 de metri pătraţi care au fost deterioraţi din cauza stopării lucrărilor, executate marcaje şi montaţi parapeţi metalici pe o lungime de 6,1 kilometri. Totodată, trebuiau montaţi 165 de stâlpi de iluminat, în condiţiile în care sunt  iluminate pe timp de noapte atât intrarea de pe DN 2, cât şi sensul giratoriu din zona de intrare pe DN 17, aşa-numitul „zid al morţii”.

Termenul de execuţie a fost depăşit cu mult, tronsonul respectiv fiind dat în folosinţă abia în martie 2015, iar lucrările executate sunt considerate de specialişti de slabă calitate, nerespectând caietul de sarcini, recepţia lucrărilor nu a fost efectuată, dar, surprinzător, CNADNR a efectuat absolut toate plăţile către constructorul TEO TRANS Consulting Bucureşti.

La data de 26 iunie 2015, CNADNR a pătit 6.266.867 de lei către Teo Trans Consulting, achitând astfel, printr-un singur ordin de plată, toate lucrările la care s-a angajat firma respectivă. Aşa după cum se poate observa, a apărut şi o diferenţă de vreo 460.000 lei – în plus, fireşte – pe care Compania de Drumuri a achitat-o firmei bucureştene.

Tronsonul respectiv al rutei ocolitoare dat în folosinţă în urmă cu trei ani de zile, însă nu este încă recepţionat şi nici nu va fi recepţionat foarte curând.

„Recepţia nu s-a făcut deoarece nu avem raportul proiectantului şi am făcut o expertiză pentru a putea face recepţia”, a oferit o explicaţie simplă directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi din cadrul CNAIR, inginerul Ovidiul Laicu.

Celelalte două tronsoane a şoselei de centură a municipiului Suceava au fost abandonate de trei ani de zile după ce s-a descoperit că acestea au fost proiectate într-o zonă unde pământul este neconform fiind catalogat de specialişti drept „pământ de flori”.

Alte ştiri pe această temă:

Un tronson al şoselei de centură a Sucevei este deschis circulaţiei, însă lucrările nu au fost recepţionate de CNADNR

Prostia omenească pe zeci de milioane de euro: şosea de centură construită în România pe un teren bun pentru plantat flori, nu pentru trafic greu

Licitaţie organizată pentru finalizarea unei şosele de centură ce nu are alocat nici măcar un leu pentru acest an

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite