Efectul Brexit la Suceava: bătaie pe paşapoarte. Numărul cererilor s-a triplat în ultima perioadă: „Nu vrem să riscăm!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Listele de aşteptare pentru depunerea de documente s-au prelungit până săptămâna viitoare. Avalanşa de solicitări vine după ce s-a creat o temere privind faptul că, în Marea Britanie, după Brexit, accesul nu se va putea face decât cu paşaport.

Serviciul Judeţean de Paşapoarte din Suceava a fost luat cu asalt anul acesta mai mult decât în anii precedenţi. Numărul solicitanţilor a crescut cu aproape 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar listele de aşteptare se întind pe trei zile.

Prefectura Suceava a anunţat că începând cu data de 1 august 2016 s-a constatat o supraaglomerare a ghişeelor de depunere a documentelor pentru eliberarea paşapoartelor. Se mai arată că aceeaşi problemă s-a identificat şi pentru programările online, unde joi, 4 august 2016 s-a ajuns a se face programări pentru data de 22 august 2016.

Până ieri s-au eliberat în fiecare dimineaţă bonuri cu numere de ordine pentru ziua în curs, în limita a 220 de persoane, la ora 8.00 toate fiind epuizate. Prin metoda de programare online sunt înscrise zilnic aproximativ 105-110 persoane.

În mod normal, într-o zi a lunii iunie s-au primit circa 150-170 cereri, la cele trei staţii de lucru, având în vedere faptul că o cerere se prelucrează în aproximativ 6 – 8 minute. În această perioadă media zilnică a fost de 350 cereri, iar la punctul de lucru Rădăuţi au fost chiar 155 cereri, faţă de 70 – 80 în alte perioade ale anului.

În ceea ce priveşte greutăţile întâmpinate, funcţionarii de la Serviciul de paşapoarte constată că se solicită un bon şi se prezintă şi alte persoane din familie pentru depunerea documentelor, aceeaşi problemă constantându-se şi la programările online. Sunt şi probleme tehnice, întreruperi ale  alimentării cu energie electrică, ale aplicaţiei, defecţiuni ale aparaturii etc.

Comisarul şef Angela Cleopatra Irimia, şefa Serviciului Evidenţă şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Suceava a precizat că paşaportul electronic se poate ridica şi pe baza de procură de la sediul Serviciului Evidenţă şi Eliberarea Paşapoartelor Simple sau de la ambasada statului în care titularul locuieşte.

Programul Serviciului de paşapoarte din Suceava a fost prelungit, ca şi în anii precedenţi în acest interval, ghişeele funcţionând între orele 8.00 – 19.00. Lucrătorii de la calculator stau până la 11 noaptea pentru a opera solicitările de pe parcursul zilei.

Angela Irimia a reamintit că există posibilitatea de programare online dar şi de solicitare a paşaportului pe tot parcursul anului, în condiţii civilizate, fără înghesuială şi fără neplăcerile izvorâte din aglomeraţia de la mijlocul verii.

image

În opinia sa, aglomeraţia din acest an provine şi din faptul că s-a creat o falsă idee că nu se va mai putea intra în Marea Britanie fără paşaport, după referendumul de ieşire din Uniunea Europeană. Nu există însă niciun act oficial care să certifice acest lucru.

„Nu vrem să riscăm. Dacă suntem în Anglia şi ne trezim că avem deodată nevoie de paşaport, ce facem? Aşa ne luăm de o grijă”, a spus un bărbat ce stătea la coadă la paşapoarte.

O altă doamnă a precizat că este conştientă de faptul că nu este nevoie de paşaport pentru a merge în Marea Britanie, însă îşi face unul nou doar ca măsură de siguranţă.

Pe de altă parte, mulţi români, doritori să îşi petreacă concedii în zone exotice, precum insulele Madive, în Caraibe, Republica Dominicană sau chiar în Turcia, au aflat că în aceste destinaţii exotice se poate primi viză doar pe un paşaport care nu expiră mai devreme de 6 luni.

Pentru că la români a prins moda paşapoartelor temporare, cu valabilitate de un an, care se pot obţine mult mai repede decât cele electronice, care au valabilitate de 5 ani, şi sunt mai ieftine, este de la sine înţeles că în perioada concediilor, amatorii de vacanţe în spaţii exotice au nevoie rapid de paşapoarte şi înghesuie ghişeele serviciului de profil.

Alte ştiri pe această temă:

Aglomeraţie la Paşapoarte. Numărul cererilor de paşapoarte a crescut cu 270 de solicitări în ultimele trei luni

A crescut numărul permiselor şi paşapoartelor eliberate. Autorităţile au suplimentat numărul funcţionarilor de la ghişee

Batjocura de la Paşapoarte. Sute de oameni dorm în faţa instituţiei din Iaşi ca să îşi înnoiască documentele

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite