Cum se mută întreg oraşul Suceava pe sensuri unice. Planul primăriei de a transforma radical peste 50 de străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Suceava vrea să transforme principalele bulevarde din oraş în drumuri cu sens unic. De asemenea, alte 45 de străzi din municipiu ar putea fi transformate în drumuri cu sens unic.

Primăria municipiului Suceava pregăteşte o schimbare totală a traficului rutier din oraş. Astfel, pe cele mai importante bulevarde se va circula doar într-un singur sens. Consilierilor locali li s-a prezentat o schiţă generală a sensurilor unice propuse, precum şi schiţe în detaliu pentru fiecare intersecţie în parte, urmând ca acest proiect să fie aprobat în şedinţa de Consiliu Local din data de 31 mai 2018.

Proiectul municipalităţii propune ca direcţia de mers, pe trei benzi, să fie dinspre Staţiunea de Cercetări – Spital – Primărie – Tribunal – Parcul Central – Giratoriu parcare subterană – strada Petru Rareş (Piaţa Mare) – Autogară – Modern – Catedrală – Nordic – Lidl – Omv, închizându-se bucla. Mijlocele de transport în comun vor avea o bandă specială şi va circula în sens invers.

„O serie de modificări trebuie făcute în pe strada Petru Rareş care va deveni cu trei benzi şi pe Calea Obcinior care va avea cinci benzi. Menţionez că aceste schiţe nu sunt finale, urmând ca după dezbaterea publică şi obţinerea avizelor, varianta agreată să fie aprobată în şedinţa de Consiliu Local din data de 31 mai”, a precizat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.

Sensuri unice pe unele străzi au mai fost implementate în municipiu în baza unui studiu de trafic din 2009. Amenajarea sensurilor unice pe bulevardele principale din municipiu a fost anunţată de conducerea Primăriei Suceava încă din luna iunie a anului trecut, soluţia propusă fiind amenajarea unui sens unic cu direcţia de mers de la intrarea în municipiu dinspre Fălticeni spre zona centrală, cu sens unic de ieşire din municipiu în sens invers, amenajat pe bulevardul George Enescu, cele două sensuri unice fiind legate între ele prin arterele secundare cum sunt strada Scurtă sau strada Universităţii.

„Vom trata încă 45 de străzi din municipiul Suceava în detaliu din punct de vedere al circulaţiei rutiere, să vedem acolo unde se impune să mai facem sensuri unice sau să îmbunătăţim acolo unde sunt sensuri unice, să vedem ce măsuri mai putem lua pentru a fluidiza circulaţia”, a explicat şi Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Dacă proiectul va fi aprobat în şedinţa de Consiliu Local din 31 mai 2018, Primăria suceveană intenţionează să pună în aplicare amplele modificări ale circulaţiei rutiere, începând cu luna august a acestui an.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO Lucrarea rutieră ratată unde şoferii vin cu viteză şi plutesc la propriu. Imaginile virale cu „maşinile zburătoare“

Galaţiul se umple de străzi cu sens unic, dar şi de semne rutiere noi. Lista cu străzile vizate de noile norme de trafic

Şoselele de coşmar spre marile atracţii din judeţ. Autorităţile au promis degeaba modernizarea drumurilor „turistice”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite