„Blocul groazei“ din Suceava, o clădire care stă să cadă şi în care oamenii trăiesc printre şobolani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul nr. 48 de pe strada Mărăşeşti din municipiul Suceava, cunoscut ca şi „Blocul Groazei”, este un imobil în care trăiesc aproape 150 de familii în nişte condiţii ireale pentru secolul XXI. Mulţi dintre locatari nu au căldură în garsoniere, apă curentă, iar băile sunt la comun. Şobolanii mişună pe coridoare, iar mirosul de mucegai se simte încă de la intrarea în bloc.

În blocul 48 din municipiul Suceava, supranumit şi „Blocul Groazei”, locuiesc printre gunoaie, mucegai şi şobolani, mulţi copii care nu au nici o vină că s-au născut în familii sărace. Andreea Stamate, în vârstă de 28 de ani, împreună cu concubinul ei au cinci copii. Şapte suflete locuiesc în doar 11 metri pătraţi, fără apă şi fără curent. Iulian este cel mai mare, dintre fraţi, are 12 ani şi este elev în clasa a V-a la Liceul cu Program Sportiv.

„A învăţat la <<Mihai Eminescu>>, dar l-am transferat la Liceul cu Program Sporitv pentru că tot râdeau copiii de el că-i miros hainele a mucegai. Nu are note foarte bune, dar cum să înveţe săracul. Mai merge la Centrul de zi de la biserica <<Sfânta Vineri>> şi îşi face temele şi mănâncă acolo. Nu mai avem apă, deoarece am scos chiuveta pentru a mai face loc în cameră. Iau câte o găleată de apă de la o vecină ca să-i spăl. Dormim şi pe jos pentru că nu încăpem toţi în pat. Suntem debranşaţi de la sistemul de încălzire, nu mai avem nici calorifer. Mi-au tăiat şi curentul, dar pe asta am rezolvat-o. Am tras cablu, de la o vecină şi îi dau câte 100 de lei pe lună”, a povestit Andreea Stamate.

Cel de-al doilea copil, Denis, are şase ani şi este elev în clasa zero, tot la Liceul cu Program Sportiv. Urmează, Andrei în vârstă de cinci ani, Albert care abia a împlinit doi ani şi bebeluşul familiei care nu a împlinit încă vârsta de un an. Chiar dacă trăiesc în condiţii greu de imaginat pentru orice om, acestora nu le lipseşte zâmbetul de pe buze.

Părinţii iau zilnic câte cinci porţii de mâncare de la Cantina de Ajutor Social, iar bugetul familiei ajunge undeva la 850 de lei pe lună, aici intrând şi alocaţiile copiilor dar şi alocaţia pentru susţinerea familiei. Banii nu sunt mulţi, dar nu sunt nici foarte puţini. Chiria pe care cei doi părinţi trebuie să o achite către Primăria Suceava este de doar 25 de lei, însă familia Stamate se pare că nu a mai achitat de mult această sumă, din moment ce datoria lor către Primăria Suceava a ajuns la suma de aproape 1.000 de lei.

„Nu ştiu ce să mai fac. Am tot cerut o locuinţă mai mare, dar mi s-a spus că nu este. Nu am apă, iarna nu am căldură. Copiii îmi sunt aproape tot timpul răciţi. Baia din capătul holului e plină de şobolani şi nu curge decât apă rece”, a completat Andreea Stamate, mamă a cinci copii.

image

                        Ana Stamate, împreună cu cei cinci copii ai săi. FOTO Dănuţ Zuzeac

Cei doi părinţi locuiesc în concubinaj, nefiind căsătoriţi legal. Nici unul dintre ei nu lucrează şi se scuză că nu au cum pentru că nu au studii. „Eu am făcut şase clase, dar tatăl copiilor nu a fost nici o zi la şcoală. Nu ştie nici să scrie litera A. Unde să meargă să lucreze că nicăieri nu-l primeşte”, a precizat tânăra.

Condiţii greu de imaginat, miros înnecăcios, un adevărat focar de infecţie, în buricul târgului, lângă Catedrala din municipiul Suceava şi taman peste drum de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, unul dintre cele mai importante licee din oraş. Câteva zeci de copii îşi duc traiul într-o mizerie cruntă.

„Sunt oameni necăjiţi, dar sunt şi care se complac în această situaţie şi nu fac nimic. Se mulţumesc cu banii pe care îi primesc de la stat şi cu mâncarea pe care o iau zilnic. Ei vin cu vase de acasă şi iau mâncare caldă de la Cantina de Ajutor Social. Joia primesc produse pentru a avea din ce să gătească pentru sfârşitul de săptămână şi se pare că pentru mulţi este bine aşa”, a declarat Narcisa Marchitan, directorul serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Suceava.

Cele 150 de familii din „Blocul Groazei” trăiesc ca în Evul Mediu

Cele circa 150 de familii din blocul 48 de pe strada Mărăşeşti a municipiului Suceava trăiesc în nişte condiţii mizere. Mulţi dintre ei nu au apă curentă şi nici căldură, după ce imobilul a fost debranşat de la sistemul de termoficare din cauza datoriilor acumulate de locatari, iar mulţi dintre ei şi-au tăiat caloriferele şi le-au scos din garsoniere pentru a mai face un pic de spaţiu.

Astfel, igiena pare un subiect tabu pentru oamenii ce trăiesc în acest bloc, spălatul mâinilor cu apă rece şi a capului cu apă încălzită la reşou reprezentând maximul pentru aceştia. Băile comune sunt aproape de „nevizitat”. Dacă pe timp de iarnă pereţii sunt îngheţaţi şi în interior este un frig de îngheaţă pietrele, vara, mirosul de urină face imposibil accesul în interior.

image

               Coridoarele „Blocului Groazei” sunt pline cu şobolani. FOTO Dănuţ Zuzeac

Pentru blocul 48 nici măcar nu poate fi folosită expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Dacă faţada dinspre stradă a fost renova cumva, partea din spate a imobilului lasă impresia că se poate dărâma oricând, după ce cărămizile roşii s-au desprins rând pe rând.

image

                             Partea din faţă a „Blocului Groazei”. FOTO Dănuţ Zuzeac

Primăria Suceava încearcă în acest an să îmbunătăţească condiţiile de trai ale locatarilor din acest bloc. Dacă 80 dintre cele 140 de locuinţe din blocul 48A au fost reabilitate în trecut cu fonduri guvernamentale, restul de 60 arată într-un mod jalnic. Totuşi este greu ca municipalitatea să facă ceva pentru aceşti amărâţi, deoarece doar 14 locuinţe din acest imobil aparţin Primăriei Suceava, garsoniere în care locuiesc chiriaşi. O nouă problemă ce a apărut în ultimii ani este cea a prăbuşirii, clădirea fiind încadrată în clasa I de risc seismic.

„Am mai avut un proiect acolo, care nu s-a putut finalizat pentru că nu am avut acordul proprietarilor. Până acum acordul trebuia să fie sută la sută. Dacă unul nu era de acord, de pe scară, nu se putea face reabilitarea. Dacă Guvernul va modifica legea, vom putea interveni. În acel bloc, Primăria are în proprietate numai 14 garsoniere, restul până la 60 sunt în proprietate privată. Pentru că proprietarii nu au fost de acord, nu am putut să implementăm anterior un proiect de consolidare a clădirii. Sper ca odată cu modificarea legii să putem pune în aplicare un proiect de reabilitare a blocului”, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

image

                      „Blocul Groazei” prezintă risc seismic ridicat. FOTO Dănuţ Zuzeac 

La sfârşitul lunii trecute, Primăria Suceava a alocat suma de 34.000 de lei pentru elaborarea proiectului de expertizare tehnică a blocului 48A în ceea ce priveşte riscul seismic, banii fiind alocaţi în mod clar pentru lucrări de intervenţie şi consolidare a clădirii. 

Alte ştiri pe această temă:

FOTO Fieni: Mai multe familii locuiesc într-un bloc grav afectat de o explozie, deşi construcţia se poate prăbuşi oricând

Detalii din blocul groazei din Botoşani: secretele sinucigaşului care a băgat în spital şapte oameni după ce a dat foc la o butelie

FOTO „Distrigaz” a repornit alimentarea cu gaze a „blocului groazei” din Brăila. Bilanţul exploziei de marţi este cutremurător

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite