Suceava: Ultimul drum costă zece salarii minime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Ultimul drum costă zece salarii minime
Suceava: Ultimul drum costă zece salarii minime

Firmele de pompe funebre câştigă indiferent de vremuri. În funcţie de pretenţiile şi posibilităţile familiei, ritualul înhumării costă, în medie, aproximativ 6.000 de lei.

Drumul spre cimitir scoate din buzunarele sucevenilor sume impresionante de bani. Indiferent dacă vorbim de o înmormântare la oraş sau la ţară, în majoritatea cazurilor, rudele celui decedat încearcă să se descurce cheltuind cât mai puţin. La firmele de pompe funebre, un sicriu costă între 250 şi 1.400 de lei. „Cei mai mulţi clienţi optează pentru coşciuge la un preţ mediu, undeva la 600, 800 de lei, de o calitate mai bună”, a declarat Constantin Maloş, administratorul unei firmăe de pompe funebre.

Masa de rămas bun

Tradiţiile vechi ale creştin-ortodocşilor au fost uitate de orăşeni. În municipiul Suceava, cei care trec în viaţa de apoi sunt depuşi în capele mortuare şi nu ţinuţi alături de familie, cum se obişnuieşte la sate. În ziua în care familia îl conduce pe cel drag pe ultimul drum organizează un praznic. La oraş, praznicele se fac adesea la restaurante. Meniul se aleg în funcţie de preferinţe şi poate ajunge până la 150 de lei de persoană. „După ce l-am înmormântat pe tatăl meu am preferat să fac praznicul la un local pentru că ei îmi ofereau totul, mâncare, băutură şi spaţiu”, a declarat Maria Anton, magazioneră.

Marmură pentru locul de veci

Locul de veci, împreună cu slujba bisericească şi groparul îi ajunge pe suceveni 1.000 de lei. Din nou o discrepanţă faţă de zona rurală, unde locul de veci nu se plăteşte pentru că este oferit de parohie, iar preotul este „cinstit” cu de-ale gurii. „Este un moment dificil pentru familie, iar preotul din sat nu profită de cei care sunt nevoiaşi”, a spus Elena Maxim, şomeră. Unii clienţi preferă să înfrumuseţeze locul de veci cu marmură şi statuiete. „Firma noastră confecţionează cruci şi gard din marmură pentru a marca locul. O astfel de cerinţă se poate onora contra sumei de 1.000 de lei, doar pentru cruce, iar un set complet poate ajunge şi la 10.000 de lei. Estimativ, o înmormântare modestă costă 6.000 de lei”, a adăugat Constantin Maloş.

Bătrâneţe fără frică

Vârstnicii, dar în special oamenii de la ţară, îşi pregătesc înmormântarea chiar din timpul vieţii, când pun de-o parte bani, prosoape şi batiste. „Majoritatea celor de vârsta a treia adună din timp tot ceea ce trebuie pentru înmormântare, iar familia mai rămâne să ia de la noi doar sicriul şi să plătească slujba”, a explicat Contantin Maloş.

Costurile unei înmormântări
* Sicriu – 800 de lei;
* Cruce din marmură – 1.000 de lei;
* Dric – 100 lei;
* Colaci – 150 lei;
* Prosoape – 200 lei;
* Slujbă şi gropar- 200 de lei;
* Locul de veci – 700 de lei.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite